La 16 februarie, elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” vor primi vizita dlui Cristian Pîrvulescu, membru al Comitetului Economic și Social European, care îi va pregăti pentru „Europa ta, părerea ta” (Your Europe, Your Say – YEYS). „Europa ta, părerea ta” este o reuniune la care participă tineri europeni din 33 de școli din UE și țările candidate pentru a dezbate viitorul Europei, și care va avea loc la sediul CESE, la Bruxelles, în perioada 30 – 31 martie 2017.
Dl Cristian Pîrvulescu va lucra cu elevii și cu un profesor, înaintea reuniunii din luna martie, pentru a pregăti răspunsuri referitoare la câteva chestiuni esențiale în acest moment privind Europa:
• beneficiile, realizările și eșecurile Uniunii Europene;
• provocările și oportunităţile cu care se confruntă Uniunea Europeană;
• viitorul Europei din perspectiva tinerilor europeni și ideile lor pentru a-l îmbunătăți.
La 16 februarie, dl Cristian Pîrvulescu va oferi studenților orientări cu privire la modul în care se va desfășura dezbaterea de la Bruxelles și le va prezenta informații cu privire la activitățile CESE și la felul cum acesta reprezintă vocea societății civile din întreaga Europă.
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu este una dintre cele 33 de școli selectate din cele peste 680 de candidaturi depuse, atât din cele 28 de state membre ale UE, cât și din 5 țări candidate (Albania, Turcia, Muntenegru, Serbia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei). Elevii vor avea posibilitatea de a prezenta membrilor CESE recomandările lor privind viitorul Europei. La sfârșitul acestui eveniment de două zile, toți elevii vor vota pentru cele trei propuneri pe care le consideră a fi cele mai eficace pentru a schimba viitorul Europei.
Dl Cristian Pîrvulescu este, din 2007, membru al Grupului „Activități diverse” (Grupul III) al CESE.
Pagini utile:
Comunicat de presă: Your Europe, Your Say – Colegiul Virgil Madgearu, din Târgu-Jiu, la Bruxelles