Elevate, agenţie indoor specializata in reclama in lift, a incheiat un contract de 140.000 Euro pentru anul 2008, insemnand cea mai mare campanie publicitara in lift, de pana acum. Clientul este Profine Romania, importator unic in Romania al marcilor Trocal şi Koemmerling, numarul 1 in lume in domeniul sistemelor de tamplarie PVC.
Elevate si Profine au semnat un contract de publicitate in valoare de 140.000 Euro pentru intreg anul 2008. Campania se desfasoara in 1000 de lifturi din blocuri de locuinte, avand acoperire in tot orasul Bucuresti. In istoria de trei ani a publicitatii in lift din Romania, aceasta este cea mai ampla campanie pentru un singur client. “Asocierea marcilor noastre cu reclama in lift este una fireasca, deoarece ne aduce aproape de clienti si de apartamentele in care se simte nevoia reinnoirii tamplariei. Fiind atat de potrivita pentru comunicarea noastra, am decis sa alocam publicitatii indoor in lift un procentaj semnificativ din bugetul nostru de publicitate“, declara Octavian Pascu, coordonator de marketing al companiei Profine Romania.
Pentru Elevate acest contract inseamna mai mult decat o campanie publicitara, fiind o reconfirmare a rolului publicitatii indoor. “Ne bucuram sa promovam doua marci internationale importante, Trocal şi Koemmerling. Alocarea acestui buget reprezinta inca un semnal important pentru dezvoltarea publicitatii indoor din Romania”, afirma Tudor Maxim, director general Elevate.
{mosloadposition user10}