Mai sunt trei zile până când începe noul an școlar, momentul care marchează oficial finalul vacanței pentru mulți români, vacanță ce pare să fi fost condimentată cu multe cărți de ficțiune, după cum arată topul întocmit de elefant.ro pentru lunile iulie și august.
Astfel, conform numărului de volume vândute de elefant.ro în cele două luni de vară, Agnes-Martin Lugand și Jojo Moyes au fost autoarele preferate de cititori. Volumul Oamenii fericiți citesc și beau cafea pare să fi fost lectura perfectă pentru concediu, acaparând primul loc în clasament. Au prins podiumul și Un bărbat și o femeie, scrisă de Jojo Moyes, precum și După ce te-am pierdut al aceleași autoare.
Irina Binder, cu a sa scriere Insomnii, a fost autoarea română preferată, clasându-se pe poziția a patra în vânzările de peste vară. Tot în top 10 a mai intrat și Andrei Ciobanu cu volumul său foarte popular Suge-o, Andrei!.
Îmi pare rău, sunt așteptată, scrisă tot de autoarea franceză Agnes Martin-Lugand, dar și În ape adânci a Paulei Hawkins, lecturi preferate mai ales de doamne, se situează și ele în clasamentul celor mai apreciate zece titluri.
Locul al nouălea rupe monotonia clasamentului fiind ocupat de volumul Spovedania unui preot ateu, scriere controversată semnată cu pseudonimul Ion Aion și lansată pe piață în luna mai a acestui an.
Clasamentul este completat de Aviatorul, ultimul roman al scriitorului rus Evgheni Vodolazkin, apărut recent pe rafturile cu carte din România.
“Ficțiunea este categoria de carte cea mai citită, de departe, pe tot parcursul anului, cu atât mai mult în timpul vacanțelor. Totuși, chiar dacă prezența volumelor de ficțiune în topul vânzărilor este copleșitoare, către final de august au fost comandate destul de multe cărți pentru școală, tendință care s-a accentuat și la început de septembrie, în perioada de dinaintea începerii anului școlar”, explică Adrian Dinu, COO la elefant.ro.