Incepand cu luna septembrie 2017, Electrolux adopta noile etichete energetice reglementate la nivelul Uniunii Europene pentru intreaga sa gama de aspiratoare. Standardizarea eficientei energetice reprezinta un demers sustenabil al companiei, ce urmareste un consum inteligent de resurse si educarea consumatorilor cu privire la performantele produselor de care au nevoie.
Noile etichete energetice ale aspiratoarelor contin 6 indicatori de performanta: clasa de eficienta energetica, consumul anual de energie (kWh/an), nivelul de zgomot (dB), clasa de performanta de curatare a covoarelor si cea a suprafetelor dure, precum si clasa emisiilor de praf. Valorile acestor indicatori sunt masurate utilizand metode de testare standardizate, adoptate de intreaga industrie. Electrolux se aliniaza la aceste standarde si implementeaza noile reglementari in intreaga sa gama de aspiratoare. Avantajele standardizarii sunt multiple, insa cel mai important rezultat consta in informarea consumatorilor cu privire la criteriile pe care trebuie sa le ia in considerare, atunci cand doresc sa achizitioneze un aspirator performant si eficient din punct de vedere energetic.
„Sustenabilitatea a fost unul dintre pilonii importanti pe care Electrolux si-a dezvoltat tehnologiile inca de la inceputurile sale pe piata. Adaptarea la noile reglementari este un bun prilej de a educa consumatorul si de a-l determina sa se informeze temeinic inainte de a face o achizitie. Cu siguranta, noua eticheta energetica va aduce in prim-plan performanta si eficienta aspiratoarelor si va reprioritiza criteriile de cumparare in randul clientilor.” a declarat Carmen Georgescu, Communication & Marketing Manager Electrolux Romania.
Beneficiile noilor etichete energetice incep de la nivelul consumatorilor si continua pana la nivel global, prin efectele pozitive avute asupra mediului inconjurator. De exemplu, prin achizitionarea unor aspiratoare mai eficiente, Europa poate economisi pana la 20 TWh de electricitate pe an, pana in 2020, aceasta fiind echivalentul consumului anual al gospodariilor din Belgia. De asemenea, eficientizarea energetica inseamna si cu 6 milioane de tone mai putin CO2 eliminat. Pentru consumator, prin alegerea unui aspirator corespunzator nevoilor, reducerea consumului de energie se va transpune si in facturi mai mici de energie electrica.
Reducerea emisiilor de praf este un alt obiectiv al noii etichete energetice. Printre metodele prin care poate fi obtinut un aer mai pur se numara alegerea unui aspirator dintr-o clasa A de re-emisie praf. Noile etichete energetice ofera consumatorului informatiile necesare pentru o monitorizarea atenta a valorilor de re-emisie de praf, precum si a performantei de captare a prafului. Si indicatorul privind nivelul de zgomot vine in ajutorul consumatorilor, mai ales ca numarul de decibeli este un criteriu important in achizitionarea unui model de aspirator.
Electrolux dispune de o gama variata de aspiratoare, modelele proiectate fiind aliniate la standardele Uniunii Europene si incadrate in clasele A si A+. Ca rezultat al eforturilor de sustenabilitate demarate de companie, Electrolux aduce pe piata unul dintre cele mai silentioase aspiratoare, UltraSilencer™ Zen, ce functioneaza la un nivel de 59dB, echivalentul unei conversatii linistite sau a unui aparat de aer conditionat. In plus, gama de aspiratoare Electrolux dispune de fluxuri de aer optimizate pentru o aspirare mai eficienta, cu un nivel minim de emisii de praf.
Pentru mai multe detalii despre produsele si promotiile Electrolux, puteti accesa www.electrolux.ro sau pagina oficiala de Facebook www.facebook.com/Electroluxromania.