Reţeaua MTV Internaţional a făcut publică noua sa imagine “Electro-Folk” pentru anul 2007.
Noua imagine a postului MTV vine în întampinarea unei mari varietăţi de culturi din Europa de sud-est, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, urmând să formeze o serie de emisiuni televizate, reviste sau materiale promoţionale şi interactive.
Noul concept “Electro Folk” se bazează pe diferenţele dintre prezent şi trecut: cultura muzicii digitale şi spiritul tradiţional folk de a povesti cu chitara în mână.
Cuvântul “Electro” este adăugat pentru a da un aspect modern noii imagini, ca să atragă atât prin intermediul emisiunilor televizate, cât şi prin online sau alte mijloace media.
Elementul “Folk” reprezintă sufletul noului look, împrumutat din tradiţia povestitului. Fiecare regiune are poveşti înrădăcinate în folclor, cu umor negru şi personaje supranaturale.
“Am vrut ca noua imagine să fie plină de textură şi personalitate. Dar totodată să fie evoluată tehnologic, rapidă, care să reflecte platforma digitală pe care trăim în prezent. Provocarea a fost de a da naştere unui brand care să fie acceptat in diverse regiuni cu sensibilităţi, gusturi şi culturi diferite” declară Marta Di Francesco, Creative Manager la MTV Internaţional.
Noua imagine a fost făcută pentru a fi uşor asimilată şi extinsă de către toate canalele MTV din lume. Fiecare post MTV va avea o temă comună, în timp ce îşi va forma propriul nume în jurul culturii şi audienţei proprii. Printre canalele MTV care vor adopta noua imagine se numără MTV Eurpa, Polonia, Ţările Baltice, Grecia, Turcia şi România. “Rebranduirea imaginii este datoria fiecărui canal MTV în parte. Trebuie să determinăm trăsăturile şi cultura fiecărei regiuni, cu ajutorul unei echipe creative şi talentate” mai spune Marta Di Francesco.
Noua imagine “Electro-Folk” şi-a făcut debutul la MTV Europa, luni 5 martie, urmând ca şi alte posturi MTV să preia imaginea.
{mosloadposition user10}