„1 Mai Muncitoresc sau 1 Mai Măodihnesc? Cu această provocare a demarat eJobs campania 1 Mai Măodihnesc. „Aparent doar un simplu joc de cuvinte, întrebarea e cât se poate de justificată. În fiecare an noi, românii, sărbătorim 1 Mai însă de un timp nu mai ştim de ce. Am lansat această campanie, tocmai pentru a ne reaminti”, a declarat Laura Chilom, HR Consultant eJobs.
Derulată în perioada 18-25 aprilie 2008, campania a fost lansată din dorinţa de a afla cum este percepută în prezent ziua de 1 Mai de către români, dacă mai cunosc ei adevărata semnificaţie a sărbătorii dar şi dacă românii îşi cunosc drepturile în ce priveşte zilele libere legale. În acest sens, eJobs a realizat un scurt poll la care au răspuns în mod voluntar peste 3500 de români, reprezentanţi ai populaţiei active, dintre care 67.7% bărbaţi şi 32% femei.
Poll-ul a scos la iveală faptul că deşi 97% dintre respondenţi ştiu că de 1 Mai se sărbătoreşte Ziua Muncii, doar 56% cunosc istoricul acesteia, iar peste jumatate din respondenţi atribuie acestei zile semnificaţii greşite.
În realitate, 1 Mai a fost declarată Ziua Muncii de către Congresul Internaţionalei Socialiste în 1889 în memoria victimelor grevei generale din Chicago, care au militat pentru reducerea normei orare zilnice la 8 ore.
În prezent, potrivit poll-ului eJobs, 1 Mai este perceput doar ca un prilej de a merge în vacanţă, la mare, la munte sau la iarbă verde (45% din respondenţi), iar 10.8% din respondenţi l-au asociat chiar cu sărbătoarea micilor şi a berii.
De asemenea, cercetarea realizată de eJobs a mai arătat că peste 77% dintre români sunt conştienţi că cele 28 de zile libere legale nu sunt suficiente şi 74% consideră că situaţia din România e mult mai proastă decât în alte ţări din Europa. Mai exact, potrivit unui alt studiu realizat în octombrie anul trecut de renumita companie de consultanţă Mercer, salariaţii români sunt, alături de cei olandezi şi de cei britanici, europenii cu cele mai puţine zile libere, respectiv 28, în timp ce finlandezii sunt campioni la acest capitol, au 44 de zile, urmaţi îndeaproape de Franţa şi Lituania cu 40 zile libere.
„eJobs este un brand care militează pentru relaţii fireşti şi reciproc avantajoase între angajaţi şi angajatori. Am simţit că este datoria noastră să realizăm acest poll şi să ne reamintim împreună măcar pentru scurt timp care este adevărata semnificaţie a zilei de 1 Mai ”, a mai spus Laura Chilom.
Pentru incentivarea respondenţilor, eJobs a pus la bătaie şi un premiu, un pachet de servicii proletare constând într-un sejur de trei zile – în perioada 1-4 mai – pentru două persoane, la un hotel de 4 stele din Eforie Nord, cu o zi la spa şi masaj de nămol inclus – care să arate sau reamintească fericitului câştigător cum se sărbătorea înainte 1 Mai. Vineri 25 aprilie, potrivit regulamentului publicat pe site, eJobs a desemnat prin tragere la sorţi câştigatoarea premiului. Numele ei este Mariana Viiciuc, are 25 de ani şi este din Timişoara.
{mosloadposition user10}