O nouă gală plină de emoţie şi momente spectaculoase s-a încheiat aseară la Antena 1. Cum regulile s-au schimbat în acest an, 14 semifinalişti au intrat aseară în duelul vieţii lor, concurând alături de unii dintre cei mai buni dansatori, grupaţi în funcţie de stilul de dans. Cu fiecare număr de dans, pe scena super show-ului un adevărat spectacol a prins viaţă, o poveste a fost spusă prin mişcare, sunet, decor şi imagine. Numele primilor patru finalişti a fost deja dezvăluit, iar în această ediţie alţi patru dintre concurenţi merg în etapa finală, trei dintre ei aleşi de juriu, iar cel de-al patrulea prin votul telespectatorilor. Miza a fost, aşadar, foarte mare, iar emoţiile au atins cote maxime pe scena România Dansează. Iată care sunt cei trei concurenţi care i-au convins pe juraţi, iar astăzi, în cadrul Observator 16, telespectatorii vor afla numele ultimului finalist. Cei de acasă încă îşi mai pot vota favoriţii.
Anna şi Eugen – au primit votul lui Connect-R şi şi-au adjudecat un loc în marea finală a show-ului. Cei doi tineri au câştigat duelul dansului contemporan, învingându-le pe fetele de la Contemp Infusion. „A fost cel mai bun duel al serii”, a spus hotărât CRBL. Şi pe Monica, frumoşii dansatori au cucerit-o imediat: „E incredibil. Mă simt onorată să vă am în faţa mea şi să asist la un moment de dans excepţional.” La finalul serii, CRBL le-a propus celor doi să joace într-un videoclip al lui.
Marcel Conţulescu – dansatorul din Republica Moldova a părut venit de pe altă planetă pe scena România Dansează, reuşind să îi lase mască juraţi. Cel mai mult şi-a dorit să îl impresioneze pe CRBL, idolul lui, aşa că în momentul în care juratul l-a şi ales pentru marea finală, bucuria lui a fost de două ori mai mare. Visul lui este să câştige România Dansează şi să ajungă la Cirque du Soleil.
G-Buzz – dansul popular brăilean, aşa cum au glumit brăilenii în preselecţiile România Dansează a fost alegerea Monicăi Petrică pentru marea finală a super show-ului. Cu muzică live, cântată chiar de unul dintre dansatori, la pian, multă determinare şi momente cu adevărat spectaculoase, brăilenii l-au făcut pe Connect-R să exclame: „Cred că este cel mai fumos moment al serii”.
Comorile Neamţului, Jameia, Jinx şi Apsara luptă pentru un loc în marea finală până astăzi, la ora 16:00, când telespectatorii îşi mai pot vota favoriţii prin sms la 1313, urmând ca în cadrul Observatorului orei 16, Andreea şi Jorge să îl anunţe telefonic pe cel de-al patrulea finalist al show-ului.