Noutăţi din domeniul soluțiilor electronice pentru sistemul de sănătate au fost prezentate în cadrul conferinței eHealth 2010
Grupul Agora, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, a organizat ieri conferința eHealth 2010. Evenimentul a avut loc la Hotel Intercontinental din Bucureşti și s-a bucurat de prezența invitaților de onoare Cristian Anton Irimie, Secretar de Stat Ministerul Sănătății și Iosif Moldovan, Secretar de Stat Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.
"Sistemul Informatic Unic Integrat se tot perfecționează. Toată lumea spune că este un lucru extraordinar atât din punctul de vedere al celor care plătesc, respectiv al Caselor de asigurări, cât și al beneficiarilor, adică al furnizorilor de servicii medicale, dar de ce se produce blocajul nu aș putea să vă zic. Cert este că și la Ministerul Sănătății ajung semnale că acest sistem nu funcționează corect și eficient în foarte multe județe. Cred că trebuie luate măsuri imediate de corectare a acestui sistem pentru că sunt furnizori de servicii, cabinete de medici de familie, cărora nu li se plătesc serviciile prestate pentru că sistemul funcționează defectuos", a declarat Cristian Irimie, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății.
În deschiderea evenimentului, Peter Linhardt, Ph.D. eHealth Solution Architect Ness Technologies, a vorbit despre implementarea rețetelor electronice "ePrescription" și modul în care acestea vor influența pozitiv atât gestionarea datelor, cât și comunicarea între instituțiile medicale și pacienți. Beneficiile utilizării fișelor electronice se referă la acuratețea datelor, eliminarea ilizibilității și a erorilor, economisirea timpului, eliminarea duplicității fișelor, reînnoirea validității sau anularea rețetelor. De asemenea este păstrat istoricul medical al pacienților și evoluția acestora poate fi urmărită mai ușor.
În continuare dl. Valentin Voinica, Associate Director, Corporate Accounts Vodafone România a prezentat serviciile Vodafone pentru sectorul medical. O noutate adusă serviciilor de comunicații este telemedicina, un serviciu implementat în prezent în ambulanțele SMURD prin programul „Parteneriat pentru Viață”. Soluția presupune dotarea ambulanțelor cu camere video și un sistem de transmisie live 3G, ce va permite comunicarea directă cu un centru de recepție în care se află personal de pregătire superioară. Astfel se vor putea identifica detalii într-un timp mai scurt, spre a fi interpretate de către specialiști.
Domnul Piotr Pluta, Manager Vertical Sales Cisco a discutat posibilitatea implementării unui sistem de îngrijire medicală de la distanță prin Cisco-Telepresence, transmiterea informațiilor medicale prin Cisco Vitals Software și Cisco Session Management Application pentru interoperabilitate între comunicațiile unificate Cisco.
Crearea unui spital digital a fost propusă de către Teodora Panainte, Solutions Advisor, Divizia de Soluții Microsoft Dynamics. Astfel s-ar crea un centru de date unic la nivelul spitalului pentru datele pacientilor, s-ar elimina activitățile redundante prin automatizarea proceselor administrative și a proceselor de rutină, s-ar reduce timpii de răspuns pentru o deservire mai bună a pacienților, s-ar asigura stocarea, arhivarea și back-up-ul datelor și ar crește satisfacția pacienților și calitatea serviciilor.
În încheierea conferinței dl. Jonathan Tucker, Strategic Industry Manager Panasonic Computer Products Europe a prezentat Panasonic Toughbook, un Tablet PC portabil ce poate oferi un plus de mobilitate fiind rezistent la intemperii, având un ecran de 10,4 inch, WI-Fi, Bluetooth, GPS, SmartCard reader și baterii reîncărcabile.
Evenimentul a fost promovat cu ajutorul partenerilor media Medicalmanager.ro, PRwave, PRwave Directory, MediaLook, Smart FM, Agora News, IT Trends şi Digital Trends. Alţi parteneri: Byblos, Vinexpert & eVinoteca.ro, iNes, DigiSign.
{mosloadposition user10}