Asociația C4C – Communication for Community organizează gratuit, în cadrul implementării proiectului „Să redescoperim școala!” (POSDRU/91/2.2/S/63355), vineri, 11 noiembrie 2011, începând cu ora 15:00, la București, COMET, Bd. Timișoara nr. 85, sector 6, seminarul cu tema „Educația socială și sistemul de învățământ”.
Seminarul va include o prezentare cu tema „Provocarea diversității în școală în Europa secolului XXI. Noi profiluri profesionale” susținută de prof. Inmaculada Maillo Urones, de la Facultatea “Cardenal Cisneros”, Alcala de Henares din Madrid, și un workshop în care sunt propuse spre dezbatere aspecte ca: stimularea comunicării şi a colaborării integrative dintre copil, părinte și educator; permit cadrul legislativ și realitatea românească apariția educatorului social în peisajul educațional; care sunt locul și rolul educatorului social în sistemul educațional; care sunt abilitățile de relaționare ale educatorului social cu copiii cu dizabilități.
Prin cursurile și seminariile gratuite organizate în cadrul proiectului, Asociația C4C – Communication for Community urmărește crearea, în regiunea de implementare a proiectului, București-Ilfov și Sud Muntenia, a unui corp de profesioniști implicat în dezvoltarea programelor de prevenire a fenomenului de abandon școlar de către tineri (preşcolari şi elevi) cu dizabilităţi și a celor cu probleme de adaptare la programul școlar. Acești specialiști sunt primii care vor promova activitățile integrative desfășurate de copii, părinți și profesori.