Editura Publisol readuce în atenția cititorilor contemporani scriitori români din secolul 20, lansând colecția Biblioteca Secolului 20.
Colecția a debutat în luna decembrie 2021 cu cartea Sofiei Nădejde (romanul Patimi), a continuat, în luna ianuarie 2022, cu romanele Robia banului, de Sofia Nădejde, Am ucis pe Dumnezeu, de Carol Ardeleanu, și în luna februarie continuă cu romanul Ion Sântu, scris de Ion Marin Sadoveanu.
Sofia Nădejde (n. 14 septembrie 1856, Botoșani – d. 11 iunie 1946, București) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică română. în 1874, s-a căsătorit cu Ioan Nădejde (1854 – 1928), cu care a avut șase copii. Alături de soțul său a desfășurat o intensă activitate publicistică de orientare marxistă, apărând drepturile femeilor, ale muncitorilor și ale celor defavorizați, într-o perioadă de radicale schimbări politice și sociale la nivelul întregii lumi.
Sofia Nădejde a fost prima femeie care a condus o revistă literară, prima femeie care a prezidat un congres al unui partid politic şi autoarea primului roman feminist din istoria literaturii române. Opera sa literară și publicistică a fost redescoperită recent de cercetătorii și scriitorii mai tineri, care au început să-i studieze scrierile și să se ocupe de reeditarea acestora. Începând din 2018, în fiecare an se decernează Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei. Printre scrierile sale se numără: Chestiunea femeilor, Femeia română, I, nr. 11 (1879); O iubire la țară, dramă (1881); Din chinurile vieții, nuvele (1895); Patimi, roman (1903); Robia banului, roman (1906); Părinți și copii, roman (1907).
Romanul Patimi ne spune povestea trecerii – individuale, dar și colective – dintr-o lume în alta, a tranziției de la o epocă dominată de mica aristocrație rurală spre una a funcționărimii burgheze și a capitalismului. Sofia Nădejde construiește un spațiu de graniță în care nu se luptă doar două feluri de orânduiri sociale, ci și două tipuri de morală. Deși, până la urmă, se va impune morala pragmatică și cinică a înavuțirii de tip capitalist, vocea nostalgică a naratorului (și, poate, a autoarei însăși) deplânge – cumva paradoxal pentru o scriitoare socialistă – vechea lume a aristocrației și reperele oferite de aceasta.
Drama socială e dezvoltată pornind de la o intrigă de moravuri: Matilda, soția boierului Mustea, are o relație extraconjugală. Motivul, ne lasă să înțelegem autoarea, e monotonia cruntă a vieții de la țară. Femeia renunță la familie de dragul aventurii, fugind la oraș cu amantul și cu banii furați de la soț.
„Nădejde dizolvă imaginea femeii adulterine, devenită stereotip în proza românească, prin construcția impresionantă a personajelor. Matilda este primul personaj feminin din literatura din Regat descris printr-un proces complex, urmărit de la început și până la sfârșit în toate stările posibile: dragoste maternă și renunțare, plictis conjugal, gelozie, independență etc.
Despre romanul Patimi, criticul literar Ștefan Baghiu scrie: „Nădejde dizolvă imaginea femeii adulterine, devenită stereotip în proza românească, prin construcția impresionantă a personajelor. Matilda este primul personaj feminin din literatura din Regat descris printr-un proces complex, urmărit de la început și până la sfârșit în toate stările posibile: dragoste maternă și renunțare, plictis conjugal, gelozie, independență etc.”
Acțiunea romanului Robia banului se desfășoară în a doua parte a secolului al XIX-lea. Hristea Pandele, fiul unui imigrant sărac, hotărăște că singurul scop al vieții lui este să ajungă bogat și respectat. Timp de zeci de ani, acesta își urmărește cu încăpățânare țelul, fără să țină seama de dramele ce se petrec în jur. Devenit unul dintre cei mai importanți bancheri ai României, descoperă însă că bogăția nu o poate ține aproape pe singura persoană pe care a iubit-o vreodată.
***
Carol Ardeleanu s-a născut în 16 martie 1883, la București. În tinerețe, a trăit printre muncitorii mahalalei bucureștene, fapt ce și-a pus amprenta asupra formării și, ulterior, a creației sale. Până în 1913, a avut o activitate publicistică intensă în revista „Luceafărul”. A publicat poezie și proză scurtă în periodicele literare ale vremii. Primul său roman, Diplomatul, tăbăcarii și actrița (1926) a fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români. Inspirat din viața periferiei bucureștene, romanul este considerat un act de curaj scriitoricesc al momentului.
Au urmat Am ucis pe Dumnezeu (1929), Casa cu fete (1931), Viermii pământului (1933), Pescarii (1934) și altele. Carol Ardeleanu este poate singurul realist al perioadei interbelice care și-a îndreptat atenția asupra categoriilor sociale dezavantajate: muncitori zilieri, prostituate, vagabonzi. A murit în 23 noiembrie 1949, la București.
Cu un titlu iconoclast, romanul Am ucis pe Dumnezeu tratează drama metafizică a unui pictor bucureștean, frământat de problematica existenței lui Dumnezeu. Adrian Vornicu, fiu de preot și fost seminarist, pune la îndoială existența lui Dumnezeu. Pictor fiind, se consideră un soi de demiurg, ridicându-și creația artistică la nivelul celei divine. Adela, iubita și modelul protagonistului, de care acesta a hotărât să se despartă, își ia viața. Este momentul când intră în scenă Demian, un alter ego demonic, menit să răscolească necredința.
Pictorul continuă să caute răspunsuri la dilemele sale mistice, stând de vorbă cu deținuți din închisoarea Doftana. Episoadele succesive de „iluminare“ sunt privite de cei din jurul său drept rătăciri ale unei minți pe cale de a înnebuni. Întâmplările se succed halucinant, într-o realitate ce devine grotesc-absurdă, împingându-l pe Adrian Vornicu către un gest final, eliberator. Într-o notă complet distinctă față de creația social-realistă a lui Carol Ardeleanu, Am ucis pe Dumnezeu este un roman al conștiinței, în buna tradiție dostoievskiană.
***
Ion Marin Sadoveanu a fost un scriitor și dramaturg român, născut la 15 iunie, 1893, la București. A făcut studii de filosofie la București și Paris. După Primul Război Mondial, devine șef de cabinet la Ministerul de Interne, aflându-se apoi la Paris până în 1920. Din 1926 lucrează ca inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 devine director general al teatrelor și operelor. Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), și dramaturg al Teatrului Național până în 1944. În 1950, a fost redactor la „Universul”, iar din 1956, director al Teatrului Național.
În 1958, a devenit membru al Comisiei Naționale UNESCO. Debutul în volum se produce în 1926 cu Dramă și teatru. După câteva încercări în genul dramatic: Metamorfoze (dramă în versuri, 1927), Anno domini (1927) și Molima (1930), scriitorul a abordat romanul. Sfârșit de veac în București (1944) continuă, în formulă balzaciană, cronica arivismului burghez, începută de Nicolae Filimon și reconstituie, cu precizie și culoare, ultimele decenii al secolului al XIX-lea. Romanul excelează mai ales prin prezența lui Iancu Urmatecu, personaj de o deosebită complexitate, în care inteligența și sentimentalismul, cinismul și lipsa de scrupule coexistă verosimil.
Ion Sântu (1957) întregește fresca socială cu primii ani ai secolului al XX-lea. Taurul mării (1962) evocă viața din vechiul oraș dobrogean Histria.
Romanul Ion Sântu este o frescă socială a începutului secolului XX, din epoca realismului socialist, construită în jurul formării intelectuale și morale a personajului principal, care oferă de altfel numele volumului, un tânăr cu preocupări literare și politice, care călătorește în țară și în străinătate, luând contact cu ideologiile și teoriile filosofice și politice ale epocii, cu inechitățile sociale, într-o perioadă tumultuoasă în Europa și România (Primul Război Mondial, Răscoala țărănească din 1907). Acțiunea din bildungsromanul Ion Sântu se întinde de-a lungul a două decenii, conturând parcursul tânărului de la a fi nepotul răsfățat al unui moșier parvenit, la educația strictă primită de la guvernanta sa, la contactul cu diverși activiști sociali.
În formarea sa au un impact esențial literatura, presa acelor timpuri și interacțiunile sale directe cu intelectuali de diferite orientări politice, conturând tranziția către o nouă generație ale cărei valori erau transformate radical față de cele ale înaintașilor săi. Romanul început în 1944 conține numeroase implicații autobiografice, atent mascate prin obiectivitatea epicului tradițional. Narațiunea urmărește destinul lui Ion Sântu, tentativele de evadare ale acestuia dintr-o lume anacronică – lumea lui Iancu Urmatecu – în care sensul lucrurilor îl dau evenimente cum sunt: Răscoala din 1907, începutul Primului Război Mondial.
Cartea va apărea la Editura Publisol în februarie 2022.
Cărțile din colecția Biblioteca secolului 20 sunt disponibile pe publisol.ro, în librării și magazine și librării on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro, bookcity.ro etc).
