Romanele scriitoarei Agatha Christie au fascinat milioane de cititori de-a lungul anilor, dar viața ei nu este deloc mai puțin fascinantă. Femeia din Orient Express este povestea călătoriei tinerei Agatha spre Bagdad, presărată de secrete și mistere.
Dezorientată din cauza unei căsnicii nefericite, Agatha Christie se travestește și urcă în Orient Express. Dar, spre deosebire de Hercule Poirot, faimosul ei detectiv, ea nu poate dezlega misterele călătoriei. Trenul își urmează drumul, pasagerii prind chip, trecutul îi însoțește neîncetat. Și mai ales pasagerele au ceva de ascuns. Prizoniere în nefericirea lor, toate femeile cunoscute în Orient Express își păzesc strașnic secretele. Însă, pe măsură ce trenul care se îndreaptă spre Orientul Mijlociu încetinește viteza, viețile lor paralele ajung să se intersecteze.
Roman în care literatura de atmosferă se întâlnește cu suspansul și mizează pe complexitate emoțională, Femeia din Orient Express pune sub lupă legăturile dintre femei, forța suferinței și puterea secretelor.
Lindsay Jayne Ashford și-a petrecut copilăria în Wolverhampton, Marea Britanie. Este prima femeie care a absolvit Queens’ College, Cambridge, în istoria de 550 de ani a instituției. S-a specializat în criminalistică și a fost reporter BBC înainte de a deveni jurnalist freelancer și de a scrie articole în diverse reviste și ziare. Primele ei cărți au fost romane polițiste, după care s-a îndreptat spre romanul istoric, publicând The Mysterious Death of Miss Jane Austen. Cele mai recente volume ale sale, The Color of Secrets și The Woman on the Orient Express, îmbină ficțiunea cu istoria din prima parte a secolului XX. Are patru copii și locuiește când într-o casă cu vedere la mare de pe coasta de vest a Țării Galilor, când la o mică fermă din Sierra de Los Filabres, Spania. Când nu scrie, face voluntariat la Save the Children, caiac și plimbări cu terrierul Milly.
FRAGMENT
Putem fi bântuiți de cei care încă nu au murit? În săptămânile care au urmat divorțului Agathei de Archie Christie, o parte din el părea să o urmeze ca o fantomă peste tot. Când stătea singură în casă, îi auzea pașii pe scări. Când se trezea noaptea, îi simțea greutatea corpului în pat. Când deschidea șifonierul, simțea parfumul familiar de săpun de bărbierit și țigări, deși hainele lui nu mai erau acolo de multă vreme. Ca și când simțurile ei ar fi conspirat să o facă să-și piardă mințile.
Călătoria cu Orient Express a fost o încercare de a alunga fantoma lui Archie. Le-a spus tuturor, inclusiv sieși, că era doar o vacanță. Dar, pentru prima dată în viața ei, călătorea în străinătate singură. Tot ce urma să facă în următoarele două luni avea să fi e în întregime alegerea ei. Urma să afle dacă era capabilă. Dacă suporta să fi e singură. Agatha știa cât de norocoasă era, dat fiind că avea bani – și timp – pentru această evadare. Tocmai îi predase editorului varianta finală a Misterului celor șapte cadrane, așa că nu era nevoie să rămână în Anglia și să se apuce de romanul cu numărul zece. Planul inițial era să navigheze spre Indiile de Vest și Jamaica, dar, cu doar câteva zile înainte de plecare, ceva a făcut-o să se răzgândească.
Se afla la o cină festivă în Mayfair, unde fusese invitată, și a fost cât pe ce să plece după câteva minute de la sosire, din pricina unei conversații pe care o auzise fără să vrea. În timp ce se serveau băuturi în sera gazdei, o femeie de pe cealaltă parte a unei ferigi gigantice a pronunțat numele Agathei. Alte două voci feminine i s-au alăturat, exprimându-și uimirea.
– Da, a șoptit prima. Sigur este ea.
– Cea care și-a înscenat moartea?
– Și a pretins că și-a pierdut memoria?
Agatha s-a apropiat de trunchiul ferigii, dorindu-și să intre în pământ.
– Se spune că a făcut-o doar ca să vândă mai multe cărți.
După o pauză, a adăugat:
– Am citit un articol – cred că în Daily Mail – în care se afirmă că pentru polițiștii care au căutat-o, contribuabilii au scos din buzunar mii de lire.
– Pentru soț îmi pare rău.
– Ah, dar se zice că avea o amantă!
– Mă întreb de ce a ales să dispară într-un orășel de care nu știa nimeni?
– Habar n-am. Dar sunt șocată că are tupeul să scoată nasul în lume după o asemenea tărășenie!
Agatha a vrut să fugă, dar era lume peste tot. A reușit să treacă prin hol, ținându-și capul în pământ. Dacă ar fi putut să ajungă la ușa de la intrare, fără să dea nas în nas cu gazda, ar fi plecat neobservată. Dar, când traversa holul, cineva care cobora pe scări a strigat-o:
– Doamnă Christie!
S-a întors și a văzut un bărbat înalt, cu părul cărunt, zâmbindu-i, în timp ce scotea ceva din buzunarul sacoului. Nu l-a recunoscut.
– Sunteți amabilă să-mi dați un autograf?
Agatha l-a privit suspicioasă.
– Pentru mama. Este la pat acum și vă îndrăgește cărțile nespus. Va fi foarte încântată să aibă un exemplar cu autograf.
Era Secretul de la Chimneys. În timp ce flutura din mână ca să se usuce cerneala, i-a mărturisit că și lui îi făcuse mare plăcere să o citească. Înainte să-și dea seama, erau îndemnați să intre în sufragerie, unde, din fericire, a fost așezată între el și gazdă. I-a spus că lucra în armată și că era cantonat în Irak. De îndată au început să discute despre subiectele din ziare, despre noile descoperiri făcute la Ur de Leonard Woolley și despre comorile scoase la iveală.
– Mereu am fost fascinată de arheologie, a spus ea. Te invidiez că locuiești acolo. Mi-ar plăcea enorm să vizitez Bagdadul.
– O, trebuie neapărat să mergi acolo! a zis el. Poți ajunge cu Orient Express-ul.
Cuvintele lui au avut un efect aproape magic. S-a trezit povestindu-i cum văzuse trenul acesta în copilărie și observase neobișnuitele livrele albastru-aurii, când mama ei o dusese să locuiască în Franța, înainte de război. Privise bărbații și femeile care mergeau pe peron, cu chipuri extatice, salutați de stewarzi imaculați, care stăteau în poziție de drepți lângă fiecare vagon. Văzuse cutii cu stridii, scânteind în gheață, spinări întregi de porc atârnând în cârlige și cărucioare pline cu toate fructele posibile, care erau încărcate în tren.
Așa că, a doua zi după cina festivă, Agatha s-a dus la Cook’s și și-a anulat biletul spre Caraibe. A fost nevoie de mai puțin de o săptămână să obțină vizele pentru Siria și Irak, iar în weekend se îmbarca deja în trenul care avea să pornească în prima parte a voiajului, de la Londra la Dover.
