„Rolul campaniilor de promovare a lecturii în câmpul cultural autohton”
Au existat în ultima perioada o seamă de campanii naţionale de promovare a lecturii. Unele au fost mai radicale, altele mai moderate, unele ceva mai interactive, altele doar sobre, însă toate având scopul comun de perpetuare a unei culturi necesare şi urgente – cultura cititului. Campania „Te aşteptăm în librărie!” organizată de Editura Herald are drept scop promovarea lecturii ca demers activ de cunoaştere adecvată a realităţii şi încurajarea cititului ca activitate subtilă de interpretare a conotaţiilor sociale şi spirituale din jurul nostru. De aceea, Editura Herald va fi gazda unei mese rotunde care să pună lumina reflectoarelor pe acest fenomen tot mai larg răspândit, campaniile naţionale de promovare a cititului, şi să analizeze demersul lor în câmpul cultural autohton, într-un schimb fertil de experienţă, impresii şi, de ce nu, satisfacţii cu alţi promotori reputaţi ai unor astfel de proiecte de lungă durată. Numele lor îl găsiţi mai jos. Alături de ei, vă aşteptăm pe toţi Joi, 8 septembrie 2011, începând cu ora 16,00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Sala Rotonda, D-dul Dacia Nr 12, Bucuresti. ca să vorbim despre citit şi semnificaţiile lui contemporane.
Invitaţi:
– „Cine nu citeşte e prost” – Radio Guerilla – Mihai Dobrovolschi (coordonator campanie)
– „Schimb de cărţi” – Bookblog – Andra Silivestru (organizator ediţia Bucureşti)
– „Citeşte şi zâmbeşte” – Fundaţia Inocenti – Marin Mic (Director Executiv)
– „În căutarea Cititorilor Celebri” – Cititori Celebri – Andrei Găitănaru (coordonator proiect)
– „Biblioteca de pe plajă” – Fundaţia Noi Citim – Monica Tatoiu (Preşedinte)
– „Te aşteptăm în librărie!” – Editura Herald – Justina Scrima (iniţiator Campanie)
– Cristian Tabără (emisiunea „Ca la carte”, TVR1)
– Ion Bogdan Lefter (emisiunea „Arta.ro”, TVR Cultural)
– Centrul de Pregătire Profesionala in Cultura – Pîrvu Ionică (Director CPPC)
– Cultural ID – Alexandru Chifu (Communication Officer)
Amfitrion: Lucian Chişu (Director MNLR)
Moderator: Igor Mocanu (PR Executiv la Editura Herald)
Data: 08.09.2011
Ora: 16h00
Locul: Muzeul Naţional al Literaturii Române, Sala Rotonda, D-dul Dacia Nr 12, Bucuresti