Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Editura Herald lanseaza Concursul de proiecte de Graphic Design

CONCURS DE GRAFICĂ

„Te aşteptăm în librărie! Afiş + Catalog”

Perioada concursului 05 – 23 mai 2012

Editura Herald lansează apelul de proiecte artistice de grafică pentru concursul „Te aşteptăm în librărie! Afiş + Catalog”

Concursul se adresează tuturor artiştilor specializaţi în arta graphic designului.

Data limită de trimitere a proiectului: 20 mai 2012, ora 16.00
Data anunţării rezultatelor şi desemnarea proiectului câştigător:
23 mai 2012, ora 16.00
Proiectul câştigător va fi adoptat ca linie de graphic design oficial al campaniei de promovare a lecturii „Te aşteptăm în librărie!” şi al concursului de formare profesională „Librarul iscusit”, iar autorul va primi drept premiu suma netă de 100 EUR, cât şi un pachet de 7 cărţi la alegere din portofoliul Editurii Herald. Tirajul afişului – 500 exemplare Tirajul catalogului – 15 000 exemplare.

Coordonatorul concursului:
Igor Mocanu – critic de artă, curator

{mosimage}Criterii generale » Trama AFIŞULUI trebuie să fie inovatoare, captivantă, în ton cu programul editorial susţinut de Editura Herald şi respectând conceptul ediţiei de anul acesta al campaniei „Te aşteptăm în librărie!”, ce se va desfăşura în perioada 01 august – 01 noiembrie 2012 în peste 130 de librării din toată ţara. Paginile create pentru CATALOG trebuie să fie în consonanţă cu linia de design a afişului şi cu direcţia conceptuală a campaniei „Te aşteptăm în librărie!” Tema ediţiei de anul acesta gravitează în jurul următoarelor concepte: „Citeşte şi călătoreşte” / „Travellogue iniţiatic” / „Călătorie în ţara dinăuntru” / „Road Trip iniţiatic”

Criterii tehnice » Afiş » format: 50x70cm, Catalog » format închis: 11x16cm / format deschis: 22x16cm, nr. de pagini: coperţi + 2 pagini interioare Proiectul participant la concurs trebuie prezentat iniţial în format JPG (Afişul) şi PDF (Catalogul), iar ulterior, după premiere, în format editabil la rezoluţie de tipar. Proiectele participante trebuie trimise pe adresa igor@edituraherald.ro

NOTĂ » Juriul format din boardul editorial al Editurii Herald va analiza proiectele trimise până pe data de 20 mai 2012 şi va desemna câştigătorul premiului pe data de 23 mai pe site-ul www.teasteptaminlibrarie.ro. În plus, absolut toate proiectele înscrise la concurs vor fi publicate pe contul de Facebook al Editurii, într-un album creat pentru acest eveniment, iar imaginea care strânge numărul cel mai mare de aprecieri (LIKE), va primi Premiul Clubului Cititorilor Herald, care constă într-un pachet de 7 cărţi la alegere din portofoliul Editurii Herald.

Tema » Pentru a susţine, continua şi permanentiza eforturile de promovare a lecturii, înţeleasă ca demers activ de cunoaştere, atât a realităţilor culturale, sociale şi spirituale din jurul nostru, cât şi a celor din interiorul persoanei, Editura Herald lansează o nouă provocare cititorilor de toate vârstele. „Citeşte şi călătoreşte” / „Travellogue iniţiatic” / „Călătorie în ţara dinăuntru” / „Road Trip iniţiatic” constituie constelaţia conceptuală sub care Editura Herald va organiza cea de-a IV-a ediţie a campaniei „Te aşteptăm în librărie” în perioada 01 august – 01 noiembrie 2012.

Campania „Te aşteptăm în librărie” » Au existat în ultima perioadă o seamă de campanii naţionale de promovare a lecturii. Unele au fost mai radicale, altele mai moderate, unele ceva mai interactive, altele doar sobre, însă toate având scopul comun de perpetuare a unei culturi necesare şi urgente – cultura cititului. Campania „Te aşteptăm în librărie!” organizată de Editura Herald are drept scop promovarea lecturii ca demers activ de cunoaştere adecvată a realităţii şi încurajarea cititului ca activitate subtilă de interpretare a conotaţiilor sociale şi spirituale din jurul nostru. www.teasteptaminlibrarie.ro

Editura Herald » Singura şi cea mai importantă editură de pe piaţa de carte din Europa Centrală şi de Est, dedicată integral publicării de carte de spiritualitate din întreaga lume. De la buddhismul tibetan şi islamism, până la spiritualitatea creştină şi daoism, trecând prin hinduism, zen, sufism ori spiritualitatea precolumbiană, însă neocolind demersurile individuale de apropriere a experienţei religioase, în trecut sau în prezent, cum sunt demersurile maeştrilor iniţiatici, toate abordate din perspectivă religioasă, filozofică, teologică sau, de ce nu, ezoterică. 20 de colecţii tematice sunt astfel alcătuite încât să ofere publicului avizat, cât şi celui nespecializat, o propedeutică necesară, mai ales în contextul cultural contemporan.

Bucuresti, 04.05.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.