HAC!BD, editura specializată în comic-books care deține în portofoliu atât titluri fantasy precum „Harap Alb Continuă”, cât și science-fiction – „TFB” (Tinerețe fără bătrânețe), lansează duminică, 7 mai, în cadrul festivalului East European Comic Con, al doilea roman din trilogia fantasy „Haiganu”.
După ce a pătruns în 2015 pe piața de carte cu romanul fantasy „Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, semnat de Marian Coman, Editura HAC!BD lansează „Haiganu. Furia Oarbă”, a doua parte a trilogiei fantasy de extracție românească, ce poartă semnătura aceluiași autor. Lansarea celui de-al doilea volum va avea loc duminică, 7 mai, de la ora 13:00, în cadrul festivalului East European Comic Con, ce se va desfășura la Romexpo în perioada 5 – 7 mai.
De asemenea, sâmbătă, 6 mai, începând cu ora 10:00, editura va prezenta și numărul 33 al revistei de benzi desenate HAC! în cadrul unui panel cu tematică horror. Noul număr HAC! readuce în atenția cititorilor basmul „Capra cu trei iezi”, într-o bandă desenată ce nu se sfiește să arate scenele cu adevărat înfiorătoare din ceea ce ar putea fi catalogată drept prima povestire de groază din literatura română.
Haiganu. Furia Oarbă: Roman inspirat din mitologia traco-dacă și folclorul românesc
Volumul fantasy „Haiganu. Furia Oarbă” reprezintă a doua parte a trilogiei ce îl are în centru acțiunii pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume.
Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul duce mai departe povestea din primul volum al seriei, „Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, într-un univers fantastic ce-și trage seva din mitologia traco-dacă și folclorul românesc.
Cei care vor vizita standul SuperErou de la Comic Con vor avea ocazia să intre în posesia unui exemplar dintr-o ediție specială a romanului limitată la doar 300 de exemplare, numerotate și semnate de autor. De asemenea, pasionații de comics vor găsi la standul SuperErou o gamă variată de reviste de benzi desenate americane, alături de tricouri, figurine, jucării și alte obiecte tematice.