În 21 august, de la 22.35, urmărim în premieră la TVR 1 episodul „Să nu asmuţim câinii războiului!”, al seriei documentare „Adevăruri despre trecut”. Ediţia specială marchează cei 50 de ani trecuţi de la invazia Cehoslovaciei şi de la celebrul discurs a lui Ceauşescu de susţinere a poporului cehoslovac.
În 21 august se împlinesc 50 de ani de la invazia Cehoslovaciei de către trupele ţărilor Tratatului de la Varşovia. Paradoxal, evenimentele tragice de atunci coincid cu singurul moment glorios din istoria partidului comunist din România. Emisiunea Adevăruri despre trecut a pregătit o ediţe specială dedicată acelor evenimente. „Dezvăluim în premieră informaţii şi imagini care vor zgudui percepţia publică despre ce s-a întâmplat cu adevărat atunci! Trăitori ai acelor vremuri care au simţit pe pielea lor inflamarea lui Ceauşescu şi pericolul care pândea la graniţe, istorici care au dedicat ani din viaţă studierii evenimentelor vorbesc public pentru prima dată despre un moment-bombă din istoria Europei şi mai ales a României”, Raluca Rogojină, realizator al episodului şi seriei Adevăruri despre trecut de marţi, 21 august, ora 22.35, la TVR 1.
Documentarul prezintă o abordare cu totul inedită şi unică a evenimentelor care au avut loc în august 1968. Întâmplări care pregăteau cu asiduitate cel de-al treilea Război Mondial. România ar fi fost în prima linie. Fără nicio şansă.
În noaptea de 20 spre 21 august s-a petrecut ceva de neînchipuit pentru cetăţenii ,,ţărilor frăţeşti” din organizaţia militară Tratatul de la Varşovia. Cehoslovacia a fost invadată de circa o jumătate de milion de soldaţi sovietici, bulgari, polonezi, est-germani şi maghiari. Până dimineaţa, trecuseră graniţele aeriene şi terestre ale Cehoslovaciei 29 de divizii, 7.500 de tancuri şi 1.000 de avioane. Toate ţările au rămas mute în faţa deciziilor luate la Moscova. În afară de România. După ce a obţinut acordul conducerii partidului, la ora unu după-amiaza, Ceauşescu s-a adresat celor o sută de mii de români adunaţi în faţa Comitetului Central:
„Pătrunderea trupelor celor 5 ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală, o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! (…) S-a spus că în Cehoslovacia era pericolul contrarevoluţiei. Se vor găsi poate mâine să spună că adunarea noastră oglindea tendinţa contra-revoluţionară. Apoi, răspundem tuturor: ca întregul popor român nu va admite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre!”
După aceste declaraţii curajoase, românii se aşteptau ca şi România să fie invadată. De altfel, conform informărilor adresate lui Ceauşescu la începutul lui august 1968 de către Securitate, rezulta ca laţul se strângea şi împrejurul ţării noastre. La graniţele României cu sovieticii erau masate trupe cu un efectiv de 235.000 de militari. În dreptul gurilor Dunării şi litoralului românesc al Mării Negre staţionau nave ale flotei militare sovietice. Şi graniţele cu Ungaria şi Bulgaria erau învăluite de ameninţarea trupelor dispuse de cealaltă parte.Ţinând cont de aceste date, fără a-i înştiinţa şi pe ceilalţi componenţi ai nucleului de decizie, Ceauşescu făcuse nişte pregătiri. S-au creat câteva divizii ale armatei în zona colinară, 8 batalioane noi de trupe de securitate, s-a cumpărat o maşină din RFG echipată pentru transmisiuni speciale, s-a schimbat cifrul de stat. Şi s-a făcut planul organizării gărzilor patriotice. Când Ceauşescu le-a anunţat, imediat după invazie, acestea existau deja pe hârtie.
Ce s-a întamplat cu Ceauşescu între august 1968 şi decembrie 1989? Cum de a ştiut dinainte că Cehoslovacia urma să fie invadată, iar în 1989 nu a anticipat nimic din evenimentele ce aveau să urmeze? Toate acestea vor fi elucidate în ediţia specială a emisiunii Adevăruri despre trecut, pe care TVR 1 o difuzează marţi, 21 august, de la 22.35.
Realizator şi producător: Raluca Rogojină
Scenariul: Lavinia Betea
Despre seria Adevăruri despre trecut la TVR 1
Este al şaselea sezon în care echipa emisiunii valorifică arhiva extraordinar de bogată a Televiziunii Române, vorbind despre subiecte care timp de 28 de ani au rămas neatinse. „Continuăm să descoperim lucruri de neimaginat despre ce a însemnat România în 50 de ani de doliu comunist. Despre cum am supravieţuit şi despre cum am reuşit să facem şi lucruri trainice, despre DE CE ar trebui să ne fie ruşine şi despre CUM ar trebui să stăm drepţi fiindcă am îndurat multe!”, producătorul seriei, Raluca Rogojină.
Vrăjitoare, marile inundaţii, orfelinate, Costineşti, cutremurul din ’77, telefon şi cuplaj, construcţia metroului, secretele şi ascunzişurile Casei Poporului au fost doar câteva dintre subiectele sezonului 6 Adevăruri despre trecut pe care telespectatorii TVR 1 le-au putut viziona începând cu 17 martie la TVR 1 şi TVR+. Echipa Adevăruri depre trecut este formată din realizatorii Raluca Rogojină, Roxana Tarhon, Carmen Bărbulescu şi editorul de montaj Ioana Cristea.