Festivalul Internațional Enescu și muzica lumii, ediția a XX-a, va începe la Sinaia pe 16 iulie şi va rămâne deschis publicului până pe 22 august, accesul la concerte fiind cu intrarea liberă.
Acest proiect creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și este acum una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România și din întreaga Europă.
Din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program tot mai complex, ediția din acest an durând mai bine de cinci săptămâni și având în centru prezența unora dintre cele mai valoroase orchestre naționale de tineret din Europa. Ediţia a XX-a a festivalului, ce se va desfășura între 16 iulie și 22 august 2019 la Sinaia, are în program nu mai puțin de 15 concerte și recitaluri, cele principale fiind găzduite de superba sală a Casino-ului din Sinaia, prilej cu care vor putea fi ascultați și văzuți sute de muzicieni români şi străini.
În organizarea Primăriei orașului Sinaia și Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” – beneficiind anul acesta de contribuţia UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din Români), Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” aduce la Sinaia nu mai puțin de 5 orchestre, compuse din tineri și foarte tineri muzicieni.
Cele două orchestre românești care vor concerta în această ediție –Orchestra Română de Tineret şi Romanian Sinfonietta fac parte din Orchestrele Naționale de Tineret ale României, având în componență excepționali muzicieni din două categorii de vârstă și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert, Orchestra Română de Tineret susţinând chiar două concerte, ce vor fi urmate de evoluţii la Bucureşti şi Berlin, respectiv Hamburg.
Orchestra Română de Tineret va fi dirijată de Cristian Mandeal, iar la concertul din 17 iulie îl va avea ca solist pe Ştefan Cazacu – violoncel şi va prezenta un program Beethoven, Ceaikovski, Brahms/Schoenberg, pe când la concertul din 7 august va susţine un program exclusiv simfonic, Wagner, R.Strauss, Șostakovici. Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor Horia Andreescu, solist Alexander Sitkovetsky – vioară va prezenta pe 30 iulie un program exclusiv Mozart.
Celelalte orchestre de tineret invitate la ediţia a XX-a a festivalului sunt : Orchestra Națională de Tineret a Danemarcei, dirijor Morten Ryelund, solist Ștefan Diaconu – flaut (16 iulie), cu un program Beethoven, Sibelius, Nielsen, Androne, Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei, dirijor Pedro Carneiro, solist Antonio Rosado – pian (23 iulie) cu un program Enescu, Beethoven şi Orchestra Națională de Tineret a Olandei, dirijor Antony Hermus, solist Alexander Gavrylyuk – pian (22 august) cu un program Stravinsky, Rachmaninov, Berlioz.
Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” are în program, ca de obicei, numeroase recitaluri camerale, susţinute de interpreţi dintre cei mai diferiţi, începând cu celebrul Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu (15 august), cu un program de la clasic la divertisment, jazz, rock, continuând cu diverşi alţi intepreţi, precum Duo de percuție Irina Rădulescu şi Adrian Florescu, Aron Cavassi – vioară şi Iulian Ochescu – pian, Andrei Licareț – pian, Duo Playthoven, compus din Anca şi Radu Sinaci, Stanca Manoleanu – soprană şi Roman Manoleanu – pian, Aurelia Vișovan – pian, Vlad Răceu – vioară şi Octavian Lup – violoncel, Octavian Maxim – contrabass, Vlad Rațiu – contrabass şi Uliana Cheklina – pian sau Ansamblul de instrumente de alamă Brassart, o bună parte dintre ei majoritatea incluşi în ciclul de concerte Generaţia mileniului III.
Marin Cazacu, directorul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” declara înainte de acest eveniment: „Am dezvoltat festivalul în câteva locuri emblematice pentru cultura orașului Sinaia, ceea ce, iată, se întîmplă şi acum la 20 de ani din momentul începuturilor. De ce Sinaia și nu alt oraș? Atunci când am început proiectul, acesta s-a numit Spirit enescian și tradiție europeană. Spiritul enescian se referă la acel tip de generozitate, chiar putem să spunem de ofertă unilaterală de ajutor. Așa l-am pornit și eu. Și l-am legat de tradiția europeană, pentru că aveam nevoie de o legătură cu ceea ce se întâmplă în lume, situație care la noi era oarecum necunoscută. Ca să fiu sincer, era complet necunoscută. La acel moment, era foarte importantă corelarea dintre aceste două dimensiuni culturale : unul era generozitatea, a te dărui complet într-un proiect de genul acesta, al doilea era păstrarea unor coordonate foarte clare privitor la ce se întâmplă, la motivul pentru care oamenii trebuie conduși într-o direcție și nu în alta…. Ideea era să ne raportăm la ceva.”
Organizatori: Primăria Sinaia, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, UCIMR
Parteneri: Fundația Prietenii muzicii Serafim Antropov, Filarmonica George Enescu, UNMB, Lanto – Magia muzicii, Casino Sinaia, CC Carmen Sylva, Muzeul National George Enescu
Sponsori: Hotel Palace, Hotel Caraiman, Hotel Piatra Şoimului, Redescoperă SINAIA, Vizual Graph
Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Q Magazine, Mişcarea de rezistenţă, M Klasika.
Festivalul Internațional Enescu și muzica lumii
Ediția a XX-a
SINAIA
16 iulie – 22 august 2019
Intrarea liberă
www.primaria-sinaia.ro www.tinerimearomana.ro
Marți 16 iulie, Sinaia, Sala Casino, ora 19
Orchestra Națională de Tineret a Danemarcei
Dirijor Morten Ryelund
Solist Ștefan Diaconu – flaut
Beethoven, Sibelius, Nielsen, Androne
Miercuri 17 iulie – Sinaia, Sala Casino, ora 19
Orchestra Română de Tineret
Dirijor Cristian Mandeal
Solist Ștefan Cazacu – violoncel
Beethoven, Ceaikovski, Brahms/Schoenberg
Marți 23 iulie – Sinaia, Sala Casino, ora 19
Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei
Dirijor Pedro Carneiro
Solist Antonio Rosado – pian
Enescu, Beethoven
Sâmbătă 27 iulie – Sinaia, Muzeul Sinaia, ora 19
Duo de percuție
Irina Rădulescu
Adrian Florescu
Clasic, divertisment, jazz si altele
Marți 30 iulie – Sinaia, Sala Casino, ora 19
Romanian Sinfonietta Orchestra
Dirijor Horia Andreescu
Solist Alexander Sitkovetsky – vioară
Festival Mozart
Miercuri 31 iulie – Sinaia, Sala Casino, ora 19
Generația mileniului lll
Aron Cavassi – vioară
Iulian Ochescu – pian
Tartini, Saint-Saens, Chopin, Ceaikovski, Rachmaninov
Miercuri 7 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19
Orchestra Română de Tineret
Dirijor Cristian Mandeal
Wagner, R.Strauss, Șostakovici
Vineri 9 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19
Generația mileniului lll
Andrei Licareț – pian
Seară Chopin
Sâmbătă 10 august – Sinaia, Muzeul Sinaia, ora 19
Generația mileniului lll
Duo Playthoven
Anca si Radu Sinaci
Clasic, jazz, rock, folclor și altele…..
Miercuri 14 august – Sinaia, Biserica catolică, ora 19
Sub aripa Sfintei Marii
Generația mileniului lll
Stanca Manoleanu – soprană
Roman Manoleanu – pian
De la Bach la Enescu
Joi 15 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19
Ansamblul Violoncellissimo
Condus de Marin Cazacu
De la clasic la divertisment, jazz, rock….
Luni 19 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19
Generația mileniului lll
Aurelia Vișovan – pian
Vlad Răceu – vioară
Octavian Lup – violoncel
Enescu, Schubert
Marți 20 august – Sinaia, Centrul Cultural Carmen Sylva, ora 19
Generația mileniului lll
Octavian Maxim – contrabas
Vlad Rațiu – contrabas
Uliana Cheklina – pian
Schubert, Bottesini, Liszt
Miercuri 21 august – Sinaia, Parcul Ghica, ora 19
Generația mileniului lll
Ansamblul de instrumente de alamă Brassart
De la divertisment la muzica de film
Joi 22 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19
Orchestra Națională de Tineret a Olandei
Dirijor Antony Hermus
Solist Alexander Gavrylyuk – pian
Stravinsky, Rachmaninov, Berlioz
Parteneri: Fundația Prietenii muzicii Serafim Antropov, Filarmonica George Enescu, UNMB, Lanto – Magia muzicii, Casino Sinaia, CC Carmen Sylva, Muzeul National George Enescu
Sponsori: Hotel Palace, Hotel Caraiman, Hotel Piatra Soimului, Redescopera SINAIA, Vizual Graph
Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Romania TV, Observator Cultural, Miscarea de rezistenta, mediaTRUST, Q Magazine
Foto Virgil Oprina