Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Editia a V-a a MECEFF “7+1”

Ediția a V-a a MECEFF „7+1”, se desfășoară între 1 – 5 septembrie la Mediaș și este urmată de MECEFF “7+1” la București, între 24 și 27 septembrie

Cea de-a cincea ediţie Mediaş Central European Film Festival (MECEFF) “7+1”, unicul festival competitiv și tematic consacrat cinematografiilor ţărilor central europene, va avea loc în perioada 01 – 05 septembrie la Mediaș, județul Sibiu, și între 24 – 27 septembrie în București, la Muzeul Municipiului București.

După patru ediții (2011, 2012, 2013, 2014) de un succes incontestabil, în opinia celor peste 60.000 de spectatori și 600 de invitați (regizori, actori, scenariști, critici de film, distribuitori, jurnaliști, personalități culturale, oficialități s.a.), ediția a V-a, 2015 își propune deopotrivă să confirme și să continue în același spirit: 48 de filme de lungmetraj, scurtmetraj și documentar din cele șapte țări central europene (cifra “7” în logo), din țara invitată special, Franța (cifra “1”), dar și filme tematice valoroase din patrimoniul cinematografic universal.

Competiția MECEFF „7+1” reușește să prezinte spectatorilor români și sa dea un plus de valoare celor mai noi filme, câștigătoare ale premiilor naționale în șase tări central europene cu o mare tradiție cinematografică: Austria, Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia, și Ungaria, cărora li se alatură Romania – noul film românesc situându-se mai mult decat justificat în acest context special de vecinătate geografică și culturală.

Austria va intra în competiție cu „Valea întunericului” / „Das Finstere Tal”, un western european al regizorului Andreas Prochaska, bazat pe romanul lui Thomas Willmann, ce muta clasicul cowboy pe crestele inzăpezite ale Austriei secolului XIX. Filmul câştigat până în momentul de faţă peste 25 de premii la unele dintre cele mai importante festivaluri nationale și internationale.

Cehia va fi reprezentată în acest an de „O viaţă mai bună” / „Cesta Ven”, în regia lui Petr Václav. Protagoniştii filmului sunt actorii Klaudia Dudová și David Ištok sub numele de Zaneta și David. „O viaţă mai bună” este marele câştigător al premiului „Czech Lions 2015”.

Reprezentantul Poloniei în competiţia MECEFF „7+1” este filmul „Dumnezeii” / „Bogowie” regizat de Łukasz Palkowski. „Dumnezeii” prezintă aspectele vieţii unui om remarcabil în istoria medicinei poloneze – a chirurgului Zbigniew Religa, care a realizat, cu succes, primul transplant de inimă în Polonia anilor 1980.

România, ţara gazdă, va intra în concurs cu un film de valoare al anului 2014, „Quod erat demonstrandum” („Q.E.D.”), regizat de Andrei Gruzsniczki după un scenariu propriu. Drama prezentată în ecranizarea lui Andrei Gruzsniczki pune în prim plan decizia unui tânăr matematician român de a publica o lucrare într-o revistă a unei universităţi din S.U.A., fără să informeze prealabil autorităţile comuniste și urmăreşte pe întreg parcusul să redea o imagine cât mai clară a ceea ce înseamnă raportul dintre decizie și consecinţă.

Regizorul Ladislav Kabos va reprezenta Slovacia prin filmul „Toţi copiii mei” / „Všetky moje deti”. O poveste despre curaj, puterea umanităţii şi a dragostei, în care un preot paroh ii ajuta pe „toti copiii sai”: fosti condamnati, fara adapost, dependenti de droguri, conducandu-se dupa motto-ul: „Nu-i iubi pe oameni dupa meritele lor, ci dupa nevoile lor!”. „Toţi copiii mei” a fost nominalizat în cadrul Jihlava International Documentary Film Festival, la categoria „Cel mai bun film documentar”.

Din Slovenia vine filmul regizat de Rok Biček: „Duşmanul de clasă” / „Razredni sovražnik”, o dramă care suprinde relațiile tensionate dintre elevi și noul profesor de limba germană, ce are o metodă de predare rece și intelectuală. Conflictul izbucneste când una dintre eleve se sinucide și toată lumea spune că la baza acestei drame ar sta profesorul.

"Oraşul câinilor”/ „Fehér isten”, câştigătorul marelui premiu al secţiunii Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes 2014 este propunerea Ungariei pentru competitia MECEFF „7+1”, 2015. Scenariul filmului este inspirat dintr-o știre apărută în presa maghiară și care este încercarea eșuată a extremei dreapta de a vota o lege prin care stăpânii de câini ar fi impozitați diferit în funcție de pedigree-ul patrupezilor. Filmul a fost regizat de renumitul Kornél Mundruczó.

Pe lângă secțiunea competitivă, programul axat pe țara invitată a aceastei ediții, Franța, s. a., componenta tematica a MECEFF “7+1”, 2015 cuprinde mai mult de 25 de capodopere cinematografice din patrimoniul universal dedicate comemorării centenarului Primului Război Mondial și o serie de manifestări culturale conexe: patru colocvii susținute de specialiști de talie europeană: Lucian Boia, Alexande Sumpf, Adrian Majuru, Bianca Pirvulescu; trei expoziții de fotografie și afișe pe tema Marelui Război: “Francezi și romani în Marele Razboi”, “(Ne)linistea dinaintea furtunii”, “Marele Razboi în imagini”; un concept multimedia original: READ & SCREEN; etc.

Datorita succesului inregistrat de cele patru ediții anterioare MECEFF “7+1”, incepand cu ediția jubiliara, a V-a, organizatorii au decis realizarea unui follow-up al festivalului desfasurat la Mediaș.

Astfel, în perioada 24 – 27 septembrie, la Muzeul Municipiului București, se va desfasura MECEFF “7+1” la București, manifestare în cadrul careia vor fi aduse spre vizionare 7 dintre filmele tematice prezentate la Mediaș, precum și Marele Premiu MECEFF “7+1”, 2015.

De asemenea, doua dintre expozitiile festivalului: “Francezi și romani în Marele Razboi”, oferita de Institutul Cultural Francez și “(Ne)linistea dinaintea furtunii”, realizata cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, vor fi organizate atat la Mediaș, în perioada 01 – 05 septembrie, cat și la Muzeul Municipiului București, intre 24 și 27 septembrie.

MECEFF “7+1” – Mediaş Central European Film Festival “7+1”este organizat de Ecran Cinema Management, Primăria Municipiului Mediaş prin Direcţia Pentru Cultură, Ministerul Culturii, CNC, ICR, A.D.I. Regiunea Tarnavelor

Website: meceff.ro
Facebook:
facebook.com/MeCEFF


Coproducător: TVR

Parteneri principali: LUXTEN, ROMGAZ, KROMBERG & SCHUBERT

Suporteri: BACHMANN, Federația Comunităților Evreiești din România, Jidvei, Traube, Meditur

Cu sprijinul: Forumului Cultural Austriac, Centrului Ceh, Institutului Francez în București, Ambasadei Frantei în Romania, Institutului Polonez din București, Institutului Maghiar din București, Ambasadei Republicii Slovace în România, Ambasadei Republicii Slovenia în România, Asociatiei Euro Fest, Muzeului Municipiului București, The National Center for Jewish Film, Asociatiei Culturale Replika.

Parteneri media: Observator Cultural, AaRC.ro, Cinemagia, Film New Europe, Radio Romania București fm, ArtActMagazine, Bursa, Liternet, CineFan.ro, Blog de Cinema, CinemaRx, revistatango.ro, calendarevenimente.ro, Nova TV, Radio Mediaș 725, Monitorul de Mediaș, Mediaș News, Mediaș News Blog, Feri Teglas Blog, Studentie.ro, înfestival.ro, CasianSoneriu.ro, Mediașlive.ro, obiectivmedia.ro, Sibiu 100%

Bucuresti, 19.08.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.