Gala starurilor din toate timpurile continuă sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, cu personaje de top, muzică live și multă bună dispoziție.
Sâmbăta aceasta, Cezar Ouatu va cânta în limba arabă precum egipteanul Amr Diab, cel mai bine vândut artist din Orientul Mijlociu, CRBL o va imita pe Cesaria Evora, celebra cântăreață originară din Insulele Capului Verde, în timp ce Anisia Gafton se va transforma într-o simpatică dezinhibată a topurilor actuale, americanca Meghan Trainor.
Taraful Silvian Voicu o va acompania pe Lidia Buble, care o va imita pe Andra și va cânta un hit de petrecere al acesteia, Alin Pascal va readuce în atenție folclorul de bloc din anii ’80 și va interpreta “Prințișorul meu” precum Dan Ciotoi, pe când Sebastian Muntean va fi artistul cu cele mai mari vânzări de salsa din toate timpurile, Marc Antony.
Julie Mayaya se va transforma într-o cântăreață al cărei glas a putut cânta absolut orice, uluitoarea Etta James, Ramona Bădescu o va imita pe protagonista musicalului de Oscar “Hello, Dolly”, seducătoarea Barbra Streisand, în timp ce Adriana Trandafir o va întruchipa pe legendara cântăreață franceză Edith Piaf.
Momentul special al acestei ediții îi va avea ca protagoniști pe… jurata Andreea Bălan și invitatul permament al sezonului, Pepe, care îl va imita pe Uddi.
Care va fi transformarea serii, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție “Te cunosc de undeva!” jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan și prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.