Edipresse AS România lansează în octombrie, sub licenţa Finev (Franţa), prestigioasa revistă lunară de lifestyle „Psychologies”, prima publicaţie la nivel mondial dedicată femeilor care vor să se înţeleagă mai bine pe ele însele şi pe ceilalţi şi să aibă o viaţă trăită mai inteligent. Finev este titularul drepturilor asupra mărcii „Psychologies”, încă din anul 2003, atît în România cît şi pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Dinamica vieţii de familie, mobilitatea profesională crescută şi provocările multiple ale lumii de azi, nevoia de repere personale, valorile în schimbare, apariţia de noi tipuri de spiritualitate, toate acestea sunt doar câteva dintre subiectele pe care „Psychologies” le abordează într-o manieră accesibilă, prietenoasă şi caldă. Cu sprijinul unor experţi recunoscuţi, lideri în domeniul psihologiei comportamentului, personalităţii şi relaţiilor interumane, revista este un ghid care ajută cititorii să-şi găsească o viaţă tot mai împlinită şi mai plină de sens.
Cititorii „Psychologies” sunt femeile active din mediul urban, cu educaţie superioară, dinamice, inteligente şi deschise, sofisticate în alegerile lor, preocupate să-şi aprofundeze inteligenţa emoţională. Cititoarea „Psychologies” preferă cărţile în locul revistelor glossy şi face parte dintr-un segment unic de public care nu este reprezentat de alte reviste pentru femei. Din toate aceste motive, „Psychologies” poate fi considerată o revistă pentru femei cu totul deosebită.
Revista va fi lansată în luna octombrie, va apărea lunar într-un tiraj de 20.000 de exemplare, cu un rate card de 13.000 RON pentru o pagină de publicitate, iar redactor-şef va fi Iuliana Alexa, cu o experienţă editorială de peste şase ani în presă.
Edipresse AS România este un parteneriat între Grupul Edipresse şi Axel Springer AG, cu 60% respectiv 40% din acţiuni. Compania editează în prezent 20 titluri: Elle, Elle Decoration, Elle Man, Avantaje, Viva!, Viva biografii, Popcorn, Look!, Sana, Joy, Computer Bild, Familia mea, Familia mea – Baby, Lucru de mîna, Creativ, Lucru de mînă – Punct în cruce, Tricotaje, Vacanţa ta perfectă, Povestea mea şi Întâmplări Adevărate.
Grupul Edipresse este o companie internaţională de media şi comunicare, cu sediul central în Elveţia. Grupul este activ in domeniul editarii de ziare si reviste, dar şi în publishing on-line. Edipresse publică peste 180 de publicaţii şi site-uri în 20 ţări şi teritorii şi are peste 3,500 de angajaţi. Compania îşi desfăşoară activitatea în Elveţia, Spania, Portugalia, Franţa, Polonia, Ucraina, Rusia, România şi în cîteva ţări asiatice precum China (inclusiv Hong Kong şi Macau), Singapore, Filipine, Malaezia şi Thailanda.
Axel Springer AG este cel mai mare editor de ziare din Germania şi al treilea între editorii de reviste din Germania. Având peste 170 de titluri publicate în 33 de ţări, Axel Springer este cea mai creativă şi profitabilă editură germană şi de asemenea o companie media lider pe plan internaţional.
„Psychologies” este publicată în Franţa, Italia, Spania, UK, Rusia, Belgia, China si Africa de Sud. În fiecare din aceste ţări, publicaţia se află deja printre liderii revistelor up market dedicate femeilor.
{mosloadposition user10}