ECOTIC, organizaţia colectivă de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, susţine activităţile desfăşurate de Ministerul Mediului şi Pădurilor cu ocazia Săptămânii Mediului, în perioada 1-5 iunie 2010. ECOTIC consideră aceste acţiuni complementare propriilor activităţi de conştientizare asupra protecţiei mediului şi sănătăţii oamenilor.
ECOTIC participă activ la acţiunile întreprinse de minister în această săptămână, prin informarea participanţilor la activitățile desfăşurate la Ministerul Mediului şi Pădurilor şi în Parcul Herăstrău despre gestionarea adecvată a DEEE-urilor. ECOTIC pune la dispoziţia celor prezenţi materiale informative care au ca obiectiv transmiterea mesajului de responsabilizare faţă de lumea în care trăim. ECOTIC este în mod special implicat în acţiuni de conştientizare, în rândul publicului, a importanţei colectării selective şi reciclării aparatelor electrice şi electronice uzate care, gestionate într-un mod nepotrivit, dăunează mediului şi populaţiei.
”Aşa cum indică şi sloganul nostru, luptăm «pentru un mediu curat» şi sprijinim iniţiativele care vizează o astfel de finalitate. Susţinem mesajul pe care Ministerul Mediului şi Pădurilor îl transmite şi dorim ca, prin implicarea noastră, să informăm publicul cu privire la avantajele colectării selective a DEEE-urilor atât în ceea ce priveşte mediul, cât şi sănătatea celor din jur. Urmărim aşadar ca, prin intermediul tuturor demersurilor pe care le întreprindem, să încurajăm un comportament civic în colectarea şi reciclarea DEEE”, a declarat preşedintele ECOTIC, Valentin Negoiţă.
Demarată astăzi, 1 iunie, Săptămâna Mediului include şi un program special dedicat copiilor, care sunt invitaţi să viziteze Ministerul Mediului şi Pădurilor, la ”Ziua Porţilor Deschise”, dar şi să participe, pe parcursul următoarelor zile, la curse de biciclete, concursuri de role şi alte activităţi pregătite de organizatori. ”Responsabilizarea copiilor în ceea ce priveşte reciclarea DEEE joacă un rol extrem de important în producerea unor schimbări în bine în acest domeniu. În acest sens, ECOTIC a dezvoltat şi implementat mai multe proiecte destinate copiilor, cel mai recent program fiind «Vânătoarea de monştri», o campanie de educaţie ecologică şi colectare de deşeuri electronice ale cărei rezultate vor fi anunţate la mijlocul lunii iunie”, a adăugat Valentin Negoiţă.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}