Începând cu luna martie a acestui an, Magazinul Veloteca aduce în lumina reflectoarelor performanţa şi stilul italian prin introducerea în portofoliu a mărcii de echipament specializat în ciclism, Northwave.
Această investiţie serioasă este justificată de performanţele incredibil de mari oferite de aceste produse celor care au ales bicicleta ca mijloc de transport utilitar, recreativ şi sportiv. Solicitările din ce în ce mai mari venite din partea clienţilor noştri de a putea pedala în condiţii din ce în ce mai confortabile şi mai performante au făcut să alegem o marcă de mare anvergură.
Fie că este vorba de un tricou, o pereche de pantaloni sau o pereche de pantofi, echipamentul va deveni o a doua piele, perfect turnat, asemeni unui costum la o prezentare de modă milaneză.
Tehnologiile încorporate în produsele Northwave permit o mare libertate de mişcare şi menţinerea unei temperaturi constante a corpului, lăsând în acelaşi timp pielea să respire.
Northwave nu este doar echipament. Este tradiţie. O tradiţie în care nu se taie colţuri, nu există jumătăţi de măsură ci doar jumătăţi de număr la pantofi. Prin atenţia acordată detaliilor, fiecare model poartă mai departe un nume care continuă în fiecare an să se autodepăşească şi să ducă pe primele locuri ale clasamentelor nişte oameni care mai târziu, vor deveni legende.
Noi la Veloteca preţuim performanţa şi dorim să oferim clienţilor noştri, actuali şi viitori, oportunitatea de a deţine un astfel de echipament începând cu luna martie. Facem o listă a atuurilor marca Northwave: pantofi de ciclism pentru asfalt şi pantofi de ciclism pentru munte în variante de iarnă şi vară, încălzitoare de braţe şi de picioare, tricouri şi maiouri, bluze, veste şi jachete, căciuli, cagule şi apărători, pânze şi foiţe de ploaie, elemente reflectorizante, ochelari şi mănuşi.
Magazinul Veloteca dispune acum şi de o cabină de probă încăpătoare în care puteţi asorta multitudinea de mărimi şi culori disponibile. NU uitaţi că puteţi obţine aceste produse performante şi în rate, avantajul clar fiind că le puteţi purta imediat, după prima rată, nu după ce a trecut sezonul!