Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Echipa Visuri la cheie a transformat o superbă casă bucovineană

Milioane de telespectatori au urmărit împlinirea visului unei familii frumoase!

Este o adevărată bucurie atunci când întâlnim familii frumoase, cu oameni iubitori, harnici, păstrători de tradiții, familii care își cresc frumos și armonios copiii, care știu să treacă peste greutățile vieții cu foarte mult optimism.

La o astfel de familie a ajuns miercuri echipa Visuri la cheie, reușind să-i îndeplinească cea mai mare dorință, aceea de a avea o casă tradițională.

Cea de-a opta ediție a noului sezon Visuri la cheie a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 11.9 puncte de rating și 32.2% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, de peste două ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 5.1 puncte de rating și 13.8% share. 

Pe întreaga durată de difuzare, 20:30 – 22:28, la nivel național, aproape 1.8 milioane de telespectatori au trăit emoția unui vis împlinit, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:49, emisiunea Visuri la cheie a adus în faţa televizoarelor aproape 2.4 milioane de români. 

Tradiție și cultură într-o casă spectaculoasă

Familia Udrea este formată din Alexandru, Ana și cei cinci copii ai lor, Gheorghiță, Iosif, Hristofor, Cristian și Maria. Acum patru ani au fost foarte aproape de moarte și au pierdut într-o noapte tot ce agonisiseră într-o viață. Cu eforturi mari, reușiseră să-și construiască  locuința la care visau, însă, din cauza unui scurtcircuit, casa a ars ca o torță. După acel eveniment nefericit au luat-o de la zero și, în momentul în care echipa Visuri la cheie a ajuns la Fieni, ei locuiau într-o cameră construită din placaj, în condiții foarte grele.

Miercuri, Dragoș Bucur, Alina, Adela, Omid și Dragoș Isăcescu au mers la familia Udrea pentru a o ajuta să aibă viața frumoasă pe care o merită. Alexandru, Ana și copiii au fost surprinși, cu greu au crezut că totul este real și, împreună cu echipa Visuri la cheie, au făcut inspecția casei și au ales lucrurile pe care le vor păstra: instrumentele muzicale, cărțile și icoanele. Pentru ca renovarea să fie posibilă, cei șapte au plecat, pentru prima dată în această formulă, într-o vacanță de neuitat la munte. A fost o ocazie foarte bună pentru copii să învețe să înoate, să olărească, să se distreze și să petreacă timp în familie. Au vizitat muzeul Anton Pann și au fost fascinați de tot ce au văzut acolo și de povestea compozitorului. Deoarece familia Udrea iubește foarte mult copiii, Dragoș Bucur le-a dat posibilitatea de a-i face pe micuții de la fundația Filantropica Metropolis să zâmbească și împreună le-au făcut o surpriză. Acolo s-au jucat, iar Alexandru i-a învățat să cânte.

În tot acest timp, la Fieni, zeci de constructori, voluntari și echipa Visuri la cheie au lucrat la transformarea casei de vis a familiei Udrea. Având în vedere specificul tradițional al casei, echipa și-a propus să abordeze un stil rustic reinterpretat în fiecare dintre camere. La interior, casa era aproape distrusă de foc, iar modul în care era împărțită nu a putut fi modificat. Casa tradițională bucovineană funcționează ca un tot, în care fiecare element ce o compune are rol structural.

Alina Vîlcu s-a ocupat de camera băieților, de holurile de la mansardă, de la parter și baia comună. Arhitecta a gândit pentru toate spațiile un stil rustic. Însă, cunoscând familia, a nuanțat această abordare în sensul de a face un interior rustic mai rafinat. Un interior în care lemnul este prezent, dar este prelucrat și ales de așa manieră încât spațiile să nu pară greoaie. Alina s-a jucat cu lemnul sub diferite forme: lambriu, panou traforat pentru scară, placări de tavan și măsuța făcută dintr-o secțiune de buturugă.

Adela Pârvu s-a ocupat de bucătărie și de camera micuței Maria. În cazul bucătăriei, spațiul nu a mai putut fi reconfigurat ca și dimensiune, pentru că structura din lemn a casei nu permitea acest lucru. Nici măcar la nivelul dimensiunilor ferestrelor nu s-a putut interveni, așa că Adela a abordat tema rustică pornind de la situația dată, dar și de la povestea Anei, care avea nevoie de un spațiu de depozitare generos și de o organizare a bucătăriei astfel încât totul să-i fie la îndemână. Adela a conceput o bucătărie funcțională, dar și aspectuoasă, care să poată fi ușor întreținută și care să arate bine, mai ales că între living și bucătărie nu există ușă, ci spațiile comunică deschis printr-un gol generos.

Camera Mariei este dispusă față-n față cu cea a fraților ei. Ana și Alexandru și-ar dori ca pe viitor să înfieze o fetiță, așa că Adela Pârvu a gândit întregul spațiu pentru doi copii și a sugerat acest lucru prin dispoziția simetrică din zona de dormit. A ales un pat cu două saltele, încadrat de două comode cu sertare și o altă comodă mai generoasă pentru locul de haine, care are tot o organizare simetrică. În ceea ce privește culorile, au fost alese nuanțe de roșu, roz, crem combinate cu alb și foarte multe buline.

Omid Ghannadi s-a ocupat de zona de zi și de dormitorul matrimonial. Știind că membrilor familiei Udrea le place să citească, a ales să le proiecteze o serie de biblioteci atât în zona de zi, cât și în cameră. La începutul proiectului, Omid a descoperit foarte multe lemne interesante în atelierul familiei, din care a făcut masa din sufragerie, masa de cafea din zona de zi și o parte din bibliotecă. Arhitectul s-a bucurat că a reușit să-i surprindă plăcut cu aceste piese de mobilier realizate cu bucăți din fosta lor casă.

Dragoș Isăcescu a avut grijă de curte și a acordat o atenție sporită intrării în locuință. Și el a folosit lemne pentru a face treptele și podestul intrării și a organizat totul astfel încât familia Udrea să se poată bucura de timp petrecut împreună în aer liber.

După două săptămâni departe de casă, Ana, Alexandru și cei mici s-au întors la Fieni și au fost extrem de emoționați când au văzut că visul lor a devenit realitate și că de acum înainte vor locui într-o casă superbă, așa cum își doreau întotdeauna.

Săptămâna viitoare, miercuri, de la 20:30, echipa Visuri la cheie va merge la Ploiești pentru a cunoaște o familie cu o poveste extraordinară și a-i oferi șansa la o viață mai bună și o renovare spectaculoasă a locuinței.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.