gata de start in competitiile de vele ale sezonului estival
Țiriac Auto, partener autorizat Mercedes-Benz și Echipa de Yachting cu același nume, antrenată de Lucian Mîndruță, participă împreună în acest an, la competițiile cu vele din Marea Neagră, în România și Bulgaria.
Echipa de Yachting va reprezenta în acest domeniu competițional, valorile tradiționale ale brandurilor Mercedes-Benz și Țiriac Auto: pasiune, excelență și responsabilitate.
“Ieșim pe mare în căutarea întrecerii sportive, dar și pentru a ne explora propriile puteri și limite. Marea Neagră e, poate, ultimul loc din România care poate fi cucerit și descoperit în fiecare zi. Suntem tocmai de aceea bucuroși că putem duce valorile partenerilor noștri într-un sport curat și nobil, într-un mediu cu oameni de valoare și fairplay", spune Lucian Mîndruță, skipperul velierului.
"Este un parteneriat care merge dincolo de asocierea cu un sport de elită: ne propunem să facem mai bine cunoscut yachtingul și oamenii lui. Credem în libertate și în noi orizonturi, iar sportul acesta le îmbină pe amândouă, într-un mod care ne este familiar: ele sunt prezente și în așteptările și împlinirile clienților noștri", declară Daniel Antor, director general Țiriac Auto.
Între primele curse din deschiderea sezonului, "Echipa de Yachting Țiriac Auto, partener autorizat Mercedes-Benz" va concura în Regatta Poseidon, desfășurată pe traseul Marina Mangalia – Eforie, în perioada 7-9 iunie. Următoarele întreceri se vor desfășura până în octombrie în porturile Tomis, Limanu, Mangalia (România), Balcic, Varna și Nessebar (Bulgaria).
Lucian Mîndruță este skipper din 2008, participând în calitate de căpitan sau membru al echipajului în zeci de regatte desfășurate în ultimii 5 ani în România, Franța, Italia și Bulgaria. Cel mai bun rezultat într-o competiție internațională l-a obținut în 2012, ca membru în echipajul velierului Fra Diavolo, care a reușit locul 17 în Regatta Giraglia din St. Tropez, din mai bine de 200 de echipaje. Cel mai bun rezultat din campionatul intern l-a obținut prin participarea în echipajul Life, care a reușit să devină vicecampion al competiției românești în 2009, sub comanda lui Sorin Drugan.
Velierul de concurs anul acesta este un model Bavaria 31 Cruiser, care se va înscrie în categoria IRC2, conform clasificărilor internaționale din domeniu.