Israel, 2010 – Ofra Strauss, Preşedintele Consiliului de Administraţie Strauss Group, şi Gadi Lesin, Preşedinte & CEO Strauss Group, au fost nominalizați în 2010 printre primii 50 de oameni ai anului din mediul economic şi de afaceri din Israel, într-un clasament publicat de revista Globes.
Strauss Group este o companie globală cu 70 de ani de experienţă în industria de food & beverages, listată la bursă și cu operaţiuni în 20 de ţări. Fiind activ pe 5 continente, Strauss Group deţine sute de mărci şi are circa 13.000 de angajaţi.
Ofra Strauss, clasată pe locul 16 în topul „Primelor 50 de Femei de Afaceri din Lume” publicat de revista Globes, face parte din a treia generaţie care conduce afacerea familiei și a asistat la transformarea companiei dintr-o afacere de familie, cu produse lactate într-o marcă globală, dezvoltare datorată spiritului întreprinzător al tatălui său, Richard Strauss. Ofra a studiat Facultatea de Drept la Universitatea din Tel Aviv dupa care a lucrat ca Manager de Marketing pentru Estée Lauder în New York. În anul 1990, s-a alăturat afacerii de familie şi a deţinut diferite funcţii de conducere înainte să devină Preşedinta Consiliului de Administraţie în anul 2001. În această perioadă a încheiat parteneriate cu Danone şi PepsiCo iar în 2008 a vândut 25% din divizia de cafea a Strauss către TPG, un grup de capital privat, pentru suma de $288m.
În prezent, Strauss Group ocupă poziţia a doua pe piaţa de cafea din Brazilia, ţara cafelei, şi se poziţionează drept una dintre primele 7 companii din lume specializate în cafea. În Israel, Strauss Group este a doua mare companie de produse alimentare şi băuturi cu vânzări de 1,62 miliarde dolari în exerciţiul fiscal 2009, din care 47% din activităţile internaţionale.
Strauss este singurul producător internațional de cafea cu fabrică în România, fiind prezent pe piața autohtonă de 15 ani. Din portofoliul Strauss România fac parte brandurile Doncafe și Fort.
În vârsta de 50 de ani, Ofra Strauss poate rezuma ultimul an de criză economică drept încă un an de succes atât pentru companie cât şi la nivel personal. Încă o dată şi poate mai mult ca oricând, Ofra a dovedit că, în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Strauss Group, poate să îndrume compania spre un viitor de succes, cu măsuri strategice ce o pot transforma într-un gigant internaţional.
Ajutorul familiei rămâne însă foarte important pentru Ofra. Astfel, tatăl său îi este foarte apropiat şi o însoţeşte în toate procesele de afaceri, în timp ce fratele său, Adi Strauss, şi mătuşa sa, Raya Strauss, sunt de asemenea parteneri de afaceri în această companie de familie.
În urma achiziţiei companiei de apă H2Q şi a Tana Industries (producătorul Tami 4), Strauss a făcut o mişcare strategică majoră, ce ar putea genera un potenţial enorm pentru operaţiunile din Orientul Îndepărtat. Compania a semnat un acord cu gigantul chinez Haier pentru înfiinţarea unei companii mixte – Haier Strauss Water – implicată în soluţii de purificare a apei. Deşi consideră că acest joint venture este o mişcare de afaceri, Ofra vede această asociere şi ca pe o îndeplinire a viziunii sale sociale de a îmbunătăţi calitatea vieţii populaţiei din Orientul Îndepărtat prin îmbunătăţirea calităţii apei.
Anul acesta, Strauss Group a inaugurat o nouă fabrică pentru Sabra, marca de salate din SUA, deţinută împreună cu PepsiCo. Această fabrică reprezintă o platformă avansată ce va facilita o creştere de mai multe sute de procente a operaţiunilor companiei din această parte a lumii. Strauss a finalizat de asemenea achiziţia unei companii de cafea din Rusia, pentru aproximativ $50 milioane. Aceasta achizitie va transforma Strauss Group într-un jucător major pe piaţa cafelei şi în această ţară.
Gadi Lesin, Preşedinte şi CEO Strauss Group, este mâna dreaptă a Ofrei Strauss în cadrul companiei. La doar 18 luni de la preluarea rolului de Preşedinte & CEO Strauss Group, Gadi Lesin a înregistrat deja numeroase realizări. Lesin, care a fost primul Manager General al Sabra în 2005, a închis cercul anul acesta odată cu creşterea prezenţei Sabra în SUA, inaugurarea fabricii de ultimă generaţie din Virginia şi achiziţia activităţii de salsa a CCF. Se preconizează că cifra de afaceri a Sabra, care depăşeşte deja $200 milioane anual, va ajunge la jumătate de miliard în aproximativ doi ani.
Un alt vector de creştere semnificativ pe care l-a cultivat Lesin este achiziţia Tami 4 şi fuziunea acesteia cu divizia de purificare a apei, H2Q. Strauss are de asemenea un parteneriat local în industria apei, cu gigantul chinez Haier, care va facilita intrarea rapidă pe piaţa din China. Deoarece activitatea de apă generează deja venituri de $100 milioane şi înregistrează o creştere de două cifre, se preconizează că vânzările vor atinge şi în această categorie o jumătate de miliard.
Lesin, care şi-a clădit întreaga carieră alături de Strauss Group, a câştigat aprecierea şi încrederea familiei Strauss cu care lucrează îndeaproape.