· Mihail Răzvan Staicu şi Radu Naghel: cei mai noi membri ai echipei Senior Interactive
Senior Interactive, una din cele mai importante agenţii independente full-service de comunicare interactivă din România, anunţă împlinirea unui an de la înfiinţarea oficială a echipei de project management. Recent, echipei de project management Senior Interactive condusă de Adrian Chirilă s-au alăturat doi colegi noi, Radu Naghel şi Mihail Răzvan Staicu. Astfel, împreună cu Radu şi Mihail, echipa numără în prezent 5 specialişti în project management interactiv.
„Realizările întregii echipe pe tot parcursul anului ne dau încrederea că putem obţine rezultate peste aşteptări şi în proiectele viitoare, mai ales că provocarea noastră este să acţionăm strategic pe termen lung. Consolidarea echipei reprezintă un pas important în susţinerea obiectivelor pe care le urmărim,” a declarat Adrian Chirila, Manager Departament Project Management
Noi membri în echipa de project management
Mihail Răzvan Staicu, Project Manager, are o experienţă de peste 3 ani în managementul proiectelor în mediul online, dezvoltată în principal în crearea aplicaţiilor de programare şi procesare de date, web design, dar şi supervizarea echipelor pentru implementarea proiectelor gestionate. Anterior, în perioada martie 2006 – ianuarie 2009, Răzvan a deţinut poziţia de Project Manager în cadrul companiei Ipsos Interactive Services, divizia ASI Tracking Europe. Răzvan a absolvit Facultatea de Management-Marketing din cadrul Universităţii Româno-Americană Bucureşti şi a urmat un Masterat în Management şi Comunicare în Afaceri în cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice "David Oglivy", Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti.
„În cadrul echipei Senior Interactive voi reuşi să fac Web development la un nivel înalt, să anticipez nevoile de comunicare ale clientului şi, evident, să colaborez cu acesta într-o atmosferă profesionistă,” a declarat Răzvan Staicu.
Cel mai recent membru al echipei Senior Interactive este Radu Naghel, cu o experienţă de peste 3 ani în new media, dezvoltată în crearea de campanii online de adserver şi admail, campanii Pay Per Click şi Search Engine Optimisation. În perioada octombrie 2007 – noiembrie 2009, Radu a făcut parte din echipa companiei Acasă Media, deţinând poziţia de Online Marketing Manager timp de 9 luni. Anterior, în perioada martie 2005 – martie 2006, Radu a deţinut poziţia de Editor Online pentru Cineplus.ro, în cadrul Vodanet Media. Radu este student la două facultăţi în paralel, urmând a-şi obţine diplomele de absolvire pentru Facultatea de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universităţii Politehnică Bucureşti cu specializarea în Ingineria, dar şi pentru Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.
„După 4 ani de experienţă în publishingul online, îmi doresc să cunosc mai bine şi partea industriei numită advertising. Am luat cea mai bună decizie atunci când m-am alăturat unei echipe profesioniste. Realizăm proiecte complexe pentru clienţi de renume. După doar şase luni aici, deja am învăţat multe şi sunt sigur că în viitorul apropiat voi reuşi să identific soluţii interactive ce vor veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor,” a declarat Radu Naghel.
{mosloadposition user10}