A patra şi cea mai disputată ediţie a Cupei Agenţiilor la Fotbal Bergenbier s-a incheiat duminică, 22 mai, dupa 3 zile de meciuri intense, în care s-au înfruntat 35 de reprezentative din Liga I a marcomm-ului românesc, cu peste 370 de fotbalişti amatori. Echipa Bloggerilor a câştigat competiţia pentru al doilea an consecutiv, învingând în finală ERKA Promotions & Events, cu scorul de 2-1, după loviturile de departajare. Pe locurile doi şi trei s-au clasat ERKA Promotions & Events şi First Advertising Agency, care a învins în finala mică Alfa Cont cu 2 – 0, tot după loviturile de departajare.
Trofeul Goalgetterul competiţiei (cunoscut în industrie şi ca Cel mai Effie jucător) a fost câştigat de Bogdan Marin, de la echipa Bloggerilor, care a marcat 10 goluri în cele 8 meciuri jucate de echipa sa. Cea mai fairplay echipă a fost desemnată, pentru al doilea an consecutiv, reprezentativa Cartureşti, cu cel mai curat joc din competiţie. În afara terenului, cea mai înfocată galerie a fost cea a GfK Media, care şi-a sustinut echipa până la capăt cu mult entuziasm, deşi aceasta nu a reuşit să treacă de faza grupelor. Cel mai masculin exemplar (premiul special oferit de Bergenbier) a fost câştigat, prin votul echipei de fete IQads, de către Ionuţ Alexandru Tache, de la Papaya Advertising.
La această ediţie au fost acordate şi trei premii noi: Premiul pentru cel mai creativ blazon + mesaj original, câştigat de McCann, care a devenit pentru 3 zile reprezentativa Balaurilor, Şerpilor şi Crocodililor, cu sloganul: “Ascundeţi juniorii şi accountele!”. Premiul pentru Cel mai frumos gol a fost câştigat de Razvan Chifu, supranumit Maldini, care a impresionat şi la această ediţie prin execuţiile sale. Andrei Teodor de la GfK Media a primit premiul pentru Cel mai popular jucător de la Cupă, prin voturile fanilor acordate in mini-competiţia Cupei de pe Facebook. Rezumată în cifre, ediţia 2011 a Cupei a arătat astfel: 2 arbitri de centru, 2 terenuri de fotbal, 3 zile de competiţie, 8 grupe, 35 de echipe participante, 76 de meciuri disputate, 375 de jucatori şi rezerve, peste 200 de suporteri, 1.300 de minute de fotbal creativ.
La cele 4 ediţii organizate până acum la Cupa Agenţiilor la Fotbal Bergenbier au participat 70 de echipe ale fotbaliştilor din marcomm. Dintre acestea, 5 echipe au avut o prezenţă neîntreruptă: McCann Erickson, Next, Papaya, Publicis si Media Investment – The Group.
Cele 35 de echipe care au participat la ediţia 2011 au fost, în ordinea înscrierii: Next Advertising, Infinit Solutions, DREAM TEAM thegroup (reprezentativa Media Investment – The Group), Mediafax Monitorizare, MV COM (reprezentativa Motion Vision Communication), Leo Burnett & Target, Carturesti, MachTeam (reprezentativa MachTeam Soft), Fieldstar, Kinecto Smokers (reprezentativa Kinecto), Echipa Bloggerilor, GfK Media, FC Monopoly United (reprezentativa Monopoly Media), Mercury360, ERKA Unlimited (reprezentativa ERKA Promotions & Events), Martienii din Floreasca (reprezentativa OmnicomMediaGroup), Mailers, ARBO Soccer (reprezentativa ARBOinteractive), McCann Erickson, Grey-G2, FIRSTeam (reprezentativa First Advertising Agency), Natural Born Players (reprezentativa Q2M), Digital4, Papaya Mecanica (reprezentativa Papaya Advertising), Frank Communication, Odyssey, Senior Interactive, Radio Boyz (reprezentativa Alfa Cont), Ogilvy, GMP-Webstyler, Wunderball (reprezentativa Wunderman Partnership), Union TEAM (reprezentativa Media Union Advertising), Publicis, Kubis Football Club (reprezentativa Kubis Interactive) si Saatchi & Saatchi.
Cupa Agentiilor la Fotbal Bergenbier este de patru ani locul tradiţional de (re)întâlnire a jucătorilor din marketing şi comunicare, pe un altfel de pitch, fiind un eveniment organizat de un jucător recunoscut al industriei – IQads şi având ca susţinător-fondator Bergenbier şi ca partener tehnic PUMA.