Cel mai bun spectacol radiofonic la Premiile UNITER, editia 2006, vine la TEATRU&CEAI. Este vorba de piesa „Ecaterina cea Mare” de George Bernard Shaw, in traducerea Antoanetei Ralian, adaptarea radiofonica si regia artistica semnate de Cezarina Udrescu, a carui auditie cu public va avea loc luni, 21 februarie 2011, de la ora 19.00, la Sala de Lectura a Teatrului ACT.
Printesa Sophia de Anhalt-Zerbst (un mic ducat german) devine, prin casatorie si prin jocurile istoriei, puternica tarina Ecaterina cea Mare, importanta figura a imperialismului tarist si a politicii europene a timpului; Bernard Shaw transforma personajul istoric in unul teatral cu mijloacele comicului de situatie si de limbaj, eroina pastrandu-si vigoarea si farmecul la translarea in fictiune; in spatele episoadelor picante create de dramaturg, se deseneaza mecanismul puterii autoritate care functioneaza si astazi, nu doar in secolul al XVIII-lea.
In distributie: Rodica Mandache, Stefan Iordache, Dan Astilean, Luminita Borta, Ioan Chelaru, Mihai Bisericanu, Bianca Zurovschi, Julieta Strambeanu, Adina Andrei, Bogdana Darie, Anemarie Ziegler, Pavel Bartos, Orodel Olaru.
Regia de montaj: Bogdan Golovei.
Regia de studio: Milica Creiniceanu.
Regia muzicala: Patricia Prundea.
Regia tehnica: ing. Iulian Iancu.
Redactor: Domnica Tundrea.
Coordonator de proiect: Crenguta Manea.
Teatrul National Radiofonic si Fundatia Teatrul ACT – Sala de Lectura realizeaza, in stagiunea 2010 – 2011, un parteneriat, TEATRU&CEAI, ce consta in auditii cu public ale unor spectacole de teatru dupa dramaturgie moderna si contemporana, sau noi variante radiofonice ale unor texte dramatice clasice. In spatiul rafinat si primitor al Ceainariei Sala de Lectura – Teatru ACT, publicul are posibilitatea sa cunoasca creatiile unor consacrati actori sau tineri talentati care vor sa se impuna, in montari ale unor regizori exersati si convinsi de posibilitatile expresive ale universului artistic sonor ce da identitate teatrului radiofonic.