EBS Romania vine în întâmpinarea nevoilor clienţilor prin lărgirea portofoliului de produse, cu servicii de salarizare marca EBS.
Ca o consecinţă a numeroaselor implementări ale sistemului software Clarvision Salarizare, specialiştii EBS au dobândit un know-how valoros şi o experienţă relevantă în problematica vastă a salarizării şi a legislaţiei specifice. Portofoliul solid de clienţi a avut ca rezultat formarea unei echipe profesioniste de consultanţi în domeniul salarizării şi al managementului resurselor umane. Clarvision Salarizare este folosit în prezent pentru gestiunea a peste 30 000 de angajaţi, din companii mari, atât româneşti, cât şi multinaţionale, companii cu activitate de producţie şi firme de consultanţă.
În urma analizei de piaţă pe care am făcut-o am constatat că, în general, în România, companiile decid să externalizeze salarizarea angajaţilor pe baza a două motive: reducerea costurilor, în primul rând. „E mai ieftin să externalizezi calculul salariilor unei firme specializate decât să angajezi un expert în resurse umane, în aceleaşi condiţii de confidenţialitate; în plus, firmele nu mai trebuie să îşi trimită angajaţii de la HR la cursuri de specializare şi familiarizare cu legislaţia care se modifică în permanenţă”. Un al doilea motiv este că externalizarea garantează o calitate înaltă a serviciilor de salarizare şi HR. „Experienţa specialiştilor EBS în problematica salarizării reprezintă garanţia unui calcul corect de salarii şi faptul că, clientul beneficiază de consiliere de calitate cu privire la folosirea diverselor aspecte ale legislaţiei în folosul său”, spune Iulia Dunca, coordonatorul acţiunii de lansare a serviciilor de salarizare marca EBS.
Externalizarea salarizării angajaţilor reprezintă una dintre modalităţile sigure de a spori eficienţa şi controlul activităţilor curente dintr-o companie, deoarece resursele pot fi alocate prioritar pentru promovarea şi creşterea calităţii produselor şi serviciilor care fac obiectul de activitate al companiei.
Bucuresti, 30.03.2007
{mosloadposition user10}