Anul acesta familia Osmanovici va avea parte de un Crăciun cu totul şi cu totul special, primul petrecut în trei. Daniel şi soţia sa se vor bucura de venirea lui Moş Crăciun alături de minunea lor, Tea Erica, ce împlineşte chiar astăzi şapte săptămâni.
Când nu este la Meteo, Daniel se grăbeşte repede spre casă. Dacă până acum îşi ocupa timpul călătorind, alergând sau ocupându-se de una dintre pasiunile sale – fotografia, de când a venit pe lume fetiţa sa îi acordă toată atenţia lui.
Sărbătorile din acest an sunt foarte importante pentru familia Osmanovici, întrucât le vor petrece în trei, alături de micuţa Tea Erica, ce chiar astăzi împlineşte şapte săptămâni. “Va fi un Crăciun unic, pentru că este anul în care vom fi trei. Anul acesta famila mea a mai câştigat un membru, în persoana fiicei mele, Tea Erica!” a declarat Daniel.
„Vom sărbători în familie, cu toţii ne dorim să ne adunăm în jurul bradului, să ne împărţim cadouri unul altuia şi să ne bucurăm de fiica noastră. Aş putea vorbi de aceste zile la nesfârşit, dar concluzionez spunând că am primit deja cel mai frumos cadou, fiica mea! a declarat mândru proaspătul tătic.