- Nouă campanie pentru Campionatul European League of Legends
- Spot de campanie cu numeroase surprize (League of Legends Easter Eggs)
După ce anul trecut a debutat în domeniul eSports, Erste Group inaugurează al doilea capitol al parteneriatului cu Campionatul European League of Legends (LEC). Prin intermediul unui spot de campanie plin de umor, realizat de Jung von Matt SPORTS, grupul bancar reia una dintre cele mai aprinse dezbateri cu privire la eSports: discuția dacă eSports este sau nu recunoscut drept un sport oficial și poziția comunității de jocuri față de aceasta temă. Campania LEC Summer Split se lansează pe 13 august, odată cu playoff-urile și se va derula pe rețelele de socializare, precum și pe LEC Livestream, până la data finalei, 29 august.
„ESports se dezvoltă dinamic: cu un grad ridicat de profesionalizare, o bază de fani extinsă și popularitate în continuă creștere. Pentru noi, ca bancă orientată spre viitor, acesta este un mediu extrem de interesant, deoarece nu este limitat de granițe în cadrul regiunii noastre și este accesibil digital”, spune Bernd Spalt, CEO al Erste Group.
Dacă eSports reprezintă sau nu un sport, este un subiect dezbătut în mod constant. De recunoașterea acestuia ca sport oficial depind, de exemplu, acordarea vizelor pentru sportivi în vederea participării la evenimente în străinătate și susținerea cluburilor. În timp ce țările și asociațiile participă la dezbatere și pun în discuție caracterul sportiv al eSports, jucătorii nu sunt preocupați de această temă: în cadrul comunității de gaming și eSports, foarte puțini sunt interesați de această dezbatere.
Prin campania #believeinyourself ca parte a LEC Summer Split, Erste Group abordează chiar această problemă. După ce anul trecut grupul bancar și-a făcut debutul în lumea eSports cu o poveste emoționantă despre obstacolele întâlnite în calitate de gamer, acum aduce un omagiu sporturilor electronice și comunității acestora. În spotul de campanie „E-Sports Doomsday”, creat de Jung von Matt SPORTS, Erste Group conturează un scenariu plin de umor al modului în care lumea jocurilor electronice reacționează la anunțul că eSports nu sunt recunoscute ca sporturi oficiale la nivel mondial.
Pe de o parte, grupul bancar preia o dezbatere socială transformând-o în temă de campanie și se poziționează de partea jucătorilor. Pe de altă parte, filmul reprezintă un omagiu adus comunității și atitudinii acesteia. Spotul este, de asemenea, presărat cu numeroase elemente surpriză (Easter Eggs) din lumea League of Legends. În rolul principal, Erste Group a reușit să-l distribuie pe Trevor Henry, comentator sportiv, gazdă și prezentator, precum și cel mai faimos personaj din LEC.
Carl Kuhn, șeful eSports la Jung von Matt SPORTS: ”Prin această campanie, Erste Group se poziționează în mod clar în cadrul comunității și demonstrează apropiere și deschidere, elemente pe care brandurile non-endemice din cadrul comunității eSports e important să și le dezvolte. Aceasta presupune mesaje orientate către comunitate și subiecte credibile.”