e-Mobility Rentals a lansat pe piața din Europa o soluție pentru transport curat și rentabil ce conține micro vehicule electrice ce funcționează pe bază de baterii universale care pot fi schimbate la orice swap station din rețeaua proprie e-Mobility Rentals.
Pentru a promova această metodă alternativă de mobilitate urbană la Forumul Orașelor Verzi (FOV 2023), Alexandru Vasiliu – Sales & Marketing Manager e-Mobility Rentals va susține un Atelier de Mobilitate urbană pe 6 septembrie, de la ora 12h00, în fața unui public format din reprezentanți ai municipalităților, ONG-uri și companii. Secțiunea dedicată Mobility, care este inițiată de EIT Urban Mobility RIS Hub Romania și face parte din programul extins de Ateliere FOV 2023 ce vor fi centrate pe soluții și bune practici din arii precum mobilitate urbană, city management, planificare urbană sau finanțări verzi.
“Orașele continuă să se confrunte cu provocările aglomerației care generează tone de emisii de carbon de aceea este crucială adoptarea de soluții inovatoare care pot transforma orașele în centre durabile, curate și smart în care oamenii iubesc să trăiască. Ambiția noastră este ca în următorii ani să reducem numărul de mașini poluante din mediul urban, să contribuim la o mai bună calitate a aerului și să susținem inițiativele de dezvoltare durabilă a orașelor”, menționează Alexandru Vasiliu, Sales & Marketing Manager e-Mobility Rentals.
Participarea e-Mobility Rentals la FOV 2023 este o componentă a parteneriatului încheiat anul acesta cu Asociația Smart City Brașov alături de care va fi prezent și la alte evenimente importante susținute sau organizate de Asociație în această toamnă în Brașov, precum: Oktoberfest Brașov 2023 * 4 – 10 septembrie și Consolid8 * 22 – 24 septembrie, două inițiative locale la care e-Mobility Rentals își va prezenta soluția inovatoare de mobilitate urbană electrică.