Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

E-Distribuţie Dobrogea lansează o licitație pentru lucrări la instalații de medie și joasă tensiune, în valoare de peste 125 de milioane de lei

E-Distribuţie Dobrogea
  • Lucrările de mentenanță, proiectare, execuţie şi modernizare a instalaţiilor electrice vor avea loc în județele Constanța, Călărași, Ialomița și Tulcea
  • Ofertele pot fi depuse până la finalul lunii iunie pentru unul sau mai multe loturi scoase la licitație

E-Distribuţie Dobrogea, operatorul de distribuție a energiei electrice parte a grupului Enel, a lansat o licitație pentru atribuirea de servicii de proiectare și execuție a lucrărilor de mentenanță și modernizare a liniilor și instalaţiilor electrice de medie şi joasă tensiune din județele Constanța, Călărași, Ialomița și Tulcea.

E-Distribuţie Dobrogea

Lucrările pentru modernizarea rețelelor vizează creșterea rezilienței și a fiabilității acestora. Investițiile în rețelele de medie tensiune se reflectă în reducerea semnificativă a numărului întreruperilor neplanificate și, mai ales, a duratei acestora.

Acordul-cadru vizează o perioadă de 36 luni și se ridică la o valoare de peste 125 milioane lei fără TVA (25,4 milioane euro). Firmele interesate pot depune oferte până la data de 30.06.2021 pentru unul sau mai multe dintre cele patru loturi scoase la licitație. Selecția se va face pe baza celor mai avantajoase oferte financiare.

Lucrările de mentenanță sau modernizare vizează liniile electrice aeriene și/sau subterane și instalațiile de medie/joasă tensiune ale E-Distribuție Dobrogea. Clienții vor putea consulta programul lucrărilor programate în regiune aici: https://www.e-distributie.com/ro/intreruperi-curent/intreruperi-planificate-dobrogea.html

În Dobrogea, E-Distribuție are planificate, în 2021, investiții de 176 milioane de lei (35,7 milioane euro) în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice, inclusiv prin instalarea de contoare inteligente. Din valoarea totală, suma de 22 milioane de lei este alocată lucrărilor de modernizare/construcție de linii de medie tensiune și posturi de transformare, iar 35 milioane de lei reprezintă volumul rezervat pentru lucrări de modernizare/construcție de linii de joasă tensiune.

În prezent, pentru alimentarea cu energie electrică în bune condiții a clienților din localitățile Constanța si Slobozia, compania modernizează două stații de transformare; de asemenea, au fost inlocuite ambele transformatoare din stația de transformare Eforie Nord cu unele de putere superioara 40MVA pentru asigurarea racordării la rețea a noilor consumatori din partea de Sud a județului Constanța. În județul Călărași, se execută lucrări de îmbunătățire a liniilor de joasă tensiune, în beneficiul consumatorilor din localitățile Oltenița și din Nicolae Bălcescu.

Valoarea programelor de modernizare și de mentenanță a rețelei electrice din acest an se adaugă investițiilor de 1,49 de miliarde de lei, realizate în total de E-Distribuție Dobrogea în perioada 2006 – 2020.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.