E-Distribuție Banat a început un proiect în valoare de 10 milioane de euro pentru construcția unei stații de transformare noi la Dumbrăvița, în nordul municipiului Timișoara, pentru a îmbunătăți calitatea serviciului de distribuție și siguranța în alimentarea cu energie electrică, precum și pentru a oferi posibilități mai bune de conectare de noi consumatori.
Stația de transformare Covaci va fi construită pe un teren achiziționat recent de către E-Distributie Banat. Societatea a prezentat proiectul Primăriei Dumbrăvița și a inițiat procesul de obținere a autorizațiilor necesare, având o foarte bună colaborare cu autoritatea locală.
În funcție de durata procedurilor de autorizare și a celor de achiziție, construcția proiectului este prevăzută să înceapă în trimestrul 4 al acestui an, iar finalizarea este estimată pentru primul trimestru al anului 2021.
Noua stație va avea o capacitate totală de 50 MVA (Mega Volt Amper), cu posibilități de amplificare, asigurată de două transformatoare 110/20 kV, ceea ce va permite asigurarea consumului clienților din zonă alimentați în prezent din alte surse, precum și racordarea de noi consumatori, casnici și industriali, din zona aflată în nordul municipiului Timișoara.
Stația va fi alimentată din linia electrică de înaltă tensiune (110 kV) din apropiere și va fi introdusă în sistemul Telecontrol al companiilor E-Distribuție, ceea ce va permite operarea și efectuarea manevrelor de la distanță, din dispecerat, reducând timpii de intervenție și îmbunătățind calitatea serviciilor. Stația de transformare va fi dotată cu echipamente noi, compacte, cu eficiență sporită, consum propriu redus și riscuri minime pentu mediu.
Proiectul este parte a programului de investiții realizat de companiile de distribuție ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, posibilitatea de control la distanță și îmbunătățirea calității și securității rețelei, respectând în același timp standardele companiei în ceea ce priveşte mediul.
După investițiile în modernizarea rețelelor, cele trei companii E-Distribuție din zonele Muntenia Sud, Banat și Dobrogea conduc de mai mulți ani topul operatorilor de distribuție de electricitate din România. Conform rapoartelor oficiale ale ANRE pentru anul 2017, indicele SAIDI pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 145 minute, cel mai performant din țară, media națională înregistrată fiind de 283,9 minute. E-Distribuție Dobrogea și Banat au avut, de asemenea, performanțe sub media națională, cu indicele SAIDI de 185 minute, respectiv 259 minute.