- Valoarea proiectelor din 2020 se adaugă celor 3,24 de miliarde de lei, investiții realizate de E-Distribuție Banat de la privatizare, în 2006, până în 2019
- Compania a dezvoltat anul trecut infrastructura de distribuție cu aproape 250 de kilometri de rețea nouă și modernizată, pe liniile de joasă și de medie tensiune
- În Timiș, compania a investit peste 34,8 milioane de lei în lucrări de modernizare a liniilor electrice și a echipamentelor.
E-Distribuţie Banat, operatorul de distribuție a energiei electrice parte a grupului Enel, a investit anul trecut 127 milioane de lei în digitalizare și în modernizarea echipamentelor și rețelelor de energie electrică din județele Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.
Investițiile în rețelele și echipamentele de înaltă tensiune s-au ridicat la 20 de milioane de lei în 2020 și au vizat, printre altele, modernizarea stației Muzicescu din Timișoara, a stațiilor Chisineu Criș, Simeria, IRUM și retehnologizarea stației Orăștie (Hunedoara).
În ceea ce privește rețelele de medie și de joasă tensiune, investițiile au urcat la aproximativ 50 de milioane de lei și au inclus proiecte din Timișoara, Buziaș, Urseni, Curtici, Maderat, Mănăștur, Ususău, Horia, Biled, Poltura, Bucova, Lugoj, Saravale, Oravița, Topleț, Orăștie, Băița, Ghiroda, Parta, Uivar, Maguri, Moșnița Nouă, Belint.
„E-Distribuție Banat a continuat și anul trecut să aloce sume importante pentru proiecte menite să reducă durata întreruperilor și să extindă capacitatea rețelei de a alimenta noi consumatori. O componentă importantă a acestor investiții o reprezintă procesul de digitalizare. Numai în 2020, compania noastră de distribuție instalează contoare inteligente pentru aproximativ 50.000 de clienți din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș”, a declarat Gino Celentano, director general al E-Distribuție Banat, Dobrogea și Muntenia.
În total, cele trei companii românești de distribuție ale grupului Enel au prevăzut pentru 2020 instalarea a peste 170.000 de contoare inteligente în zonele în care își desfășoară activitatea. Investiția s-a ridicat la peste 56 de milioane de lei și a făcut ca, până la sfârșitul lui 2020, numărul clienților Enel care beneficiază de această tehnologie să ajungă la 900.000.
În județul Timiș, pe segmentul de medie tensiune, companía a implementat un proiect extins în Buziaș, pentru a crește capacitatea și siguranța în alimentare a aproximativ 7.000 de clienți și, implicit, reducerea numărului de incidente și a timpilor de întreruperi. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 7 milioane de lei și vizează înlocuirea liniei electrice aeriene de medie tensiune cu o linie subterană de 10 km, lucrare aflată la final.
De asemenea, compania a modernizat 18 posturi de transformare prin montarea de celule, transformatoare noi cu capacități cuprinse între 160 kVA și 400 kVA și prin instalarea de echipamente destinate telecontrolului.
Conductoarele clasice neizolate de joasă tensiune au fost înlocuite cu conductoare izolate destinate atât alimentării clienților, cât și circuitelor de iluminat public. Tot pe segmentul de medie tensiune, a fost finalizat în Giroc proiectul de modernizare a liniei electrice aeriene VI Fratelia, în beneficiul a 5.800 de locuințe.
În ceea ce privește liniile de joasă tensiune, lucrările la rețeaua ce deservește localitatea Ghiroda au fost finalizate, investiția s-a ridicat la 4,6 milioane de lei și este în beneficiul a peste 6.000 de locuitori. În Timișoara, au fost programate investiții de 8 milioane de lei pentru două proiecte de reabilitare a rețelelor electrice aeriene și subterane, demarate în cadrul evenimentelor destinate Capitalei Culturale Europene.
De asemenea, au fost pregătite posturi de transformare pentru a asigura comunicarea cu contoarele inteligente instalate la clienți.
În luna iunie, E-Distribuție Banat a alocat aproape 120.000 de lei pentru alimentarea cu energie electrică a Spitalului Militar de Campanie dedicat pacienților cu Covid -19.
În Hunedoara, cele mai importante proiecte din 2020 au vizat modernizarea rețelelor de medie tensiune în Deva și Orăștie, investiții care se ridică la o valoare totală cumulată de 15 milioane de lei. În Orăștie, 90% dintre cabluri au fost înlocuite si au fost montate echipamente noi, care asigură posibilitatea efectuării de manevre din dispecerat, prin sistemul telecontrol.
De asemenea, E-Distribuție Banat a refăcut liniile de medie tensiune afectate de inundațiile din luna iunie a anului trecut.
Tot în Hunedoara, E-Distribuție Banat a finalizat în 2020 lucrările la liniile electrice de joasă tensiune din localitățile Băița, Câinelul de Sus, Crăciunești și Săliște, în beneficiul a sute de consumatori. Investiția s-a ridicat la 1,1 milioane de lei.
De asemenea, în Petroșani, compania a avut programate lucrări de modernizare a liniilor de joasă tensiune aflate pe străzile Nedeii, Gheorghe Șincai, Vasile Lupu, Matei Basarab, George Enescu, Oltului.
În Arad, investițiile realizate de E-Distribuție Banat în modernizarea rețelelor de medie tensiune au fost în 2020 cu 35% mai mari față de 2019, ajungând la 16 milioane de lei. Printre localitățile beneficiare se numără Curtici, Ususău. În Chișineu-Criș și cartierul Gai din Arad au fost modernizate stații de transformare iar în Hălmagiu, linii de joasă tensiune.
De asemenea, compania a continuat să investească în digitalizare prin instalarea de echipamente pe liniile de medie tensiune ce permit reconectarea clienților la energia electrică în maximum 3 minute, cu mult sub timpul aferent unei intervenții în teren.
În județul Caraș-Severin au avut loc lucrări pe linii de medie tensiune din Reșița si Bucova, precum și pentru înlocuirea separatoarelor uzate pe multe linii de acest tip din județ. Au fost modernizate linii de joasă tensiune în localitățile Oravița și Topleț, investiție care se ridică la 1,8 milioane de lei.
În Reșița, pentru 35 de posturi s-a activat sistemul de telecontrol ce permite controlul de la distanță al dispozitivelor de conectare și manevră din rețeaua de energie electrică.