Cameleonică, versatilă, creativă, nonconformistă, Delia nu încetează să își surprindă fanii cu fiecare lansare și colaborare.
Artista revine cu piesa ”Cum era”, cu super vibe și sound trap, o colaborare inedită cu Nane.
Delia feat. Nane – Cum era
Piesa a fost compusă de Delia cu Nane și produsă de Alex Cotoi, cu care Delia a mai lucrat și pentru ”Despablito”, ”Aruncă-mă”, ”Rămâi” sau ”Să-mi cânți”.
”Eram în studio cu Alex Cotoi, a ieșit piesa asta și am știut din prima că Nane se potrivește pe ea. Îmi place vibe-ul lui. A trimis repede strofa lui și așa a apărut ”Cum era”. Enjoy!”, a declarat Delia.
”Delia este artistul meu preferat din România, mi-am dorit dintotdeauna să colaborez cu ea, așa că mă bucur că s-a întâmplat pentru ”Cum era”. Totul a fost super spontan! Mi-a plăcut din prima piesa, am scris strofa mea repede și apoi ne-am întâlnit la filmare”, a spus Nane.
Videoclipul piesei a fost filmat și regizat de Alex Ceaușu, iar la filmare, au fost doar Delia și Nane, pentru a evita prezența unei echipe mari pe set în această perioadă în care trebuie să fim cu toții responsabili.
Anul acesta, chiar de ziua ei, Delia a lansat albumul ”7”, disponibil pe magazinele digitale, dar și pe https://deliaofficial.ro și include piese precum ”Acadele”, ”Rămâi cu bine”, ”Weekend”, ”Să-mi cânți”.