~ Apel de implicare in lucrarile Forumului anual „Ziua Concurentei si Competitivitatii”~
Palatul Parlamentului, 12 noiembrie 2009
In domeniul aplicarii regimului concurentei in Romania, s-au produs si continua sa se produca dramatice schimbari legislative si de procedura, care urmeaza sa aduca odata cu ele diverse si serioase consecinte mai ales pentru marile companii si practicienii din profesiile liberale care activeaza pe aceasta piata.
Un nou cod obligatoriu ar urma sa opereze in domeniul marilor retaileri. Conform noilor norme privind aplicarea politicii de clementa in cazul incalcarii legii concurentei (Ordinul 300/2009), legislatia a fost recent modificata in mod stimulativ pentru prevenirea indeosebi a asa-numitelor “intelegeri grave” in cadrul cartelurilor economice pe teritoriul Romaniei, dar si al intelegerilor si practicilor verticale intre operatorii economici. Se mentin si in noua legislatie inclusiv pedepsele cu inchisoarea pentru managerii gasiti vinovati de asemenea practici. In plus, mediul de afaceri din Romania asteapta cu nerabdare aprobarea unor scheme financiare de Ajutor de Stat din partea Comisiei Europene care sa contribuie si in tara noastra la relansarea sau chiar salvarea unor domenii economice sau intreprinderi in dificultate.
Aflat in aceste momente de restriste la a V-a editie, Forumul anual inter-activ „Ziua Europeana a Concurentei si Competitivitatii in Romania”, organizat in parteneriat si cu amabilul sprijin moral si de specialitate al Consiliului Concurentiei, provoaca acum pe juristi, manageri, oamenii de afaceri, expertii din randul autoritatilor centrale si ai institutiilor europene la o dezbatere cruciala si la exersarea unui lobby institutional in favoarea unei imbunatatiri echilibrate si flexibile a legislatiei si, indeosebi, a modului sau de aplicare. Pozitiile decidentilor oficiali si ai celor afectati direct de noile schimbari rapide in domeniu vor avea ocazia unei confruntari tematice pe viu, in prezenta observatorilor din partea Presedintiei UE, ai Comisiei Europene, precum si ai autoritatilor romane de reglementare si asociatiilor profesionale/ patronale direct interesate. Sinteza concluziilor si recomadarilor invitatilor, speakerilor si participantilor la consultare va fi transmisa spre informare si reactie oficiala, ulterior, tuturor protagonistilor implicati in tot acest impresionant angrenaj.
"Ziua Europeana a Concurentei si Competitivitatii in Romania" este un eveniment anual organizat sub egida Platformei CEFTAC, din initiativa Fundatiei EUROLINK-Casa Europei, drept o actiune a societatii civile din Romania menita sa mentina o monitorizare / evaluare paralela asupra relatiei cruciale intre concurenta, competitivitate si drepturile consumatorilor dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si integrarea acesteia in Piata Unica Europeana. Editia din acest an se va desfasura la Palatul Parlamentului, in data de 12 noiembrie 2009.
Temele centrale ale reuniunii sunt:
-noile oportunitati financiare deschise de sistemul Ajutoarelor de Stat UE;
-reactia Consiliului Concurenţei si a celorlalte autoritati de reglementare pentru reducerea efectelor crizei europene/globale în România;
-Salonul de Soluţii Practice Financiare: sistemul finantarilor prin programele cu fonduri strucuturale UE – o sansa deja compromisa pentru mediul de afaceri romanesc?
Printre Partenerii Media privilegiati, amintim, de pilda, doar o lista previzionala a acestora: Concurrences.com (Paris), e-Competitions.com (Paris), Tribuna Economica, NewsChannel.ro, Economie si Administratie Locala, Euroconsultanta, ClubAfaceri.ro, PRwave.ro, SmartBank.ro, SmartFinancial.ro, StiriEvenimente.ro, Finantare.ro, Comunicatii Mobile, GhiseulBancar.ro, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Early Warning Support al Platformei EU-RO Clearing Funds.
{mosloadposition user10}