Ieri a inceput la Bucuresti cea de-a doua editie a caravanei educationale de film cu mesaj ecologic Guerilla Verde, care se va desfasura in perioada 26 octombrie – 2 noiembrie. Celelalte orase in care va ajunge caravana sunt: Vaslui (27 oct), Iasi (28 oct), Piatra-Neamt (29 oct), Bacau (30 oct) si Sibiu (2 nov). Cele doua proiectii din Bucuresti au fost gazduite de Colegiul National “Sf. Sava” si de FJSC in cadrul “Serilor FJSC”.
A doua editie a caravanei Guerilla Verde a venit de data aceasta si mai aproape de tineri, prin proiectii organizate in licee si universitati. Astfel, luni 26 octombrie au avut loc la Bucuresti doua proiectii. Prima a fost gazduita de Colegiul National “Sf. Sava” si s-a desfasurat in prezenta reprezentantilor ONG-urilor partenere: Eliza Teodorescu (Reteaua de Actiune pentru Clima Romania – RAC-Ro) si Geo Atreides (Asociatia EcoAssist). Acestia au provocat un dialog privind incalzirea globala, pe marginea subiectelor abordate de filmul “The 11th Hour”, precum si despre proiectele verzi dezvoltate de ONG-uri.
Cea de-a doua proiectie, dedicata de aceata data studentilor, s-a desfasurat in cadrul “Serilor FJSC”, la Universitatea Bucuresti. Inainte de proiectia filmului “An Inconvenient Truth”, cei peste 150 de studenti aflati in sala au asistat la prezentarile invitatilor speciali: Cristi Lascu (redactor-sef revista “National Geographic”), Gabriela Ticu si Veronica Andronache (Asociatia Viitor Plus), Ioana Betieanu (WWF Danube-Carpathian Programme) si Cristina Bucureasa (Asociatia Salvati Dunarea si Delta).
“Aceasta este o miscare de guerilla, dar va vad ca un detasament veritabil in viitor.’ a spus printre altele Cristi Lascu, redactor-sef al revistei “National Geographic”.
Pe tot parcursul caravanei accesul tinerilor in salile de proiectie este gratuit, lucru asigurat de componenta educationala a proiectului.
Astazi caravana soseste la Vaslui. Conferinta de presa prin care este anuntat evenimentul este gazduita de catre Primaria Municipiului Vaslui, unul dintre partenerii proiectului Guerilla Verde. Elevii sunt invitati la film in Sala Galbena a Silver Mall Vaslui, la spectacolele de la orele 14:00 si 17:00. Reprezentanti ai Asociatia Ecovas, ONG local de mediu, vor fi invitati la conferinta de presa si la proiectii, in calitate de parteneri.
De altfel, caravana va fi sustinuta in toate orasele de pe traseu de catre reprezentanti ai ONG-urilor partenere, care vor initia un dialog cu tinerii inaintea proiectiilor (Viitor Plus, WWF Danube Carpathian Programme, Asociatia Salvati Dunarea si Delta, Harta Verde Bucuresti, RAC-Ro, StopCO2.ro). Toate ONG-urile implicate in proiect au contribuit cu materiale informative si educative care vor fi distribuite elevilor si studentilor.
Progamul si salile in care au loc proiectiile sunt:
27 Octombrie, Vaslui – cinematograful Silver Mall, ora 14:00, ora 17:00
28 Octombrie, Iasi – amfiteatrul Colegiului National “Emil Racovita”, ora 15:00, ora 17:30
29 Octombrie, Piatra-Neamt – amfiteatrul Colegiului National “Petru Rares”, ora 14:00, ora 17:00
30 Octombrie, Bacau – amfiteatrul Colegiului Tehnic de Comunicatii “Nicolae Vasilescu-Karpen”, ora 14:00, ora 17:00
2 Noiembrie, Sibiu – Aula “Avram Iancu” din cadrul Facultatii de Litere si Arte a Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu, ora 14:00, ora 17:00.
Filmele sunt programate pe grupe de varsta, dupa cum urmeaza:
– clasele I – VIII: “Wall-E”, “Ice Age 2”
– clasele IX – XII & studenti: “An Inconvenient Truth”, “The 11th Hour”, “Home”
Informatii privind programul proiectiilor si trailerul filmelor care pot fi vizionate in aceasta caravana pot fi accesate la adresa de web a proiectului www.guerillaverde.ro.
Proiectul readuce in atentia tinerilor concursul foto-video, EcoPaparazzi, in cadrul caruia acestia sunt indemnati sa fotografieze sau filmeze bune si rele practici referitoare la mediul inconjurator, surprinse in comunitatile locale. Pe langa premiile ce constau in aparate de fotografiat, lucrarea castigatoare va fi publicata in numarul din decembrie al revistei “Terra Magazin”. Premiul II va consta intr-un abonament de 6 luni la revista “Terra Magazin”. Regulamentul concursului Ecopaparazzi poate fi accesat la adresa de web a proiectului www.guerillaverde.ro.
Caravana Guerilla Verde este sustinuta de partenerii: ANPM, Asociatia Environ, primariile si consiliile locale de pe traseul caravanei, FJSC, Asociatia ECO TIC, Silver Mall Vaslui, Colegiul National si catedra de biologie “Emil Racovita” Iasi, Colegiul National “Petru Rares Piatra-Neamt, Colegiul Tehnic de Comunicatii “Nicolae Vasilescu-Karpen” Bacau, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Cotidianul, Tonight.eu, PR Romania, EcoMagazin.ro, EcoSapiens.ro, Trilulilu.ro, Revista Zile si Nopti, PoliticAll, Revista Terra Magazin, Radio France International, HotNews, ProFM Campus, Revista InfoMediu, RoPortal.ro, InfoNews.ro si Bacaul.ro.
ONG-urile partenere Asociatia EcoAssist, Viitor Plus, Harta Verde Bucuresti, WWF Danube – Carpathian Programme, Salvati Dunarea si Delta, RAC-Ro, Copacul de Hartie, StopCO2.ro, precum si asociatiile locale Iubim Natura (Bacau), Ecovas (Vaslui) si Bethany (Iasi) vor sustine proiectul.
Prima editie a caravanei Guerilla Verde a avut un puternic impact asupra publicului (elevi si studenti). S-a inregistrat un numar total de aproximativ 3 000 de participanti. Caravana a inceput in Bucuresti pe data de 5 mai, continuand cu orasele Focsani (6 mai), Brasov (7 mai), Sighisoara (8-9 mai), Cluj (10-11 mai) si Timisoara (12-13 mai).
Ambele editii ale caravanei Guerilla Verde fac parte din un proiect mai amplu, numit generic BETI (Better Education Through Innovation), care isi propune sa contribuie la educatia generatiei de maine prin intermediul filmului, prezentat ca parte a tehnologiei digitale si ca metoda alternativa de educatie. Temele ce urmeaza a fi abordate pe parcursul acestui proiect pilot, prin intermediul filmelor, sunt: protectia mediului, sanatate si minoritati.
www.guerillaverde.ro
//www.facebook.com/home.php?#/profile.php?id=100000440101230&ref=ts
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}