Cerul unic european, proiectul emblematic care vizează crearea unui spațiu aerian european unic (cu o capacitate de trei ori mai mare și costuri de gestionare a traficului aerian de două ori mai mici), nu își atinge obiectivele. Siim Kallas, vicepreședinte al Comisiei Europene, comisar european pentru transport, și-a anunțat intenția de a prezenta, în primăvara anului 2013, noi propuneri legislative și de a lua toate măsurile posibile pentru ca legislația să fie aplicată, inclusiv, dacă este necesar, declanșarea procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar.
Lipsa de eficacitate cauzată de fragmentarea spațiului aerian european generează în fiecare an costuri suplimentare de aproape 5 miliarde EUR. Lungimea medie a zborurilor se prelungește cu 42 de kilometri, ceea ce înseamnă pentru avioane o creștere a consumului de carburant, emisii mai multe, tarife de utilizare crescute și întârzieri mai mari. Statele Unite controlează un spațiu aerian cu aceleași dimensiuni și cu un trafic mai intens, cheltuind aproape de două ori mai puțin.
În cadrul conferinței la nivel înalt „Single European Sky: time for action” (Cerul unic european: este timpul să acționăm) de la Limassol (Cipru), vicepreședintele Kallas a declarat pe 11 octombrie: „Întotdeauna am considerat cerul unic european o prioritate absolută în domeniul aviației. Miza este prea importantă pentru a ne permite un eșec. Suntem foarte departe de ambițiile noastre inițiale. După mai bine de 10 ani, problemele esențiale rămân aceleași: o capacitate insuficientă – sursă de riscuri pentru securitate – și costuri prea ridicate. Există unele semne de schimbare, însă, în ansamblu, progresele sunt prea lente și prea limitate. Trebuie să ne gândim la alte soluții și să le aplicăm rapid. Fragmentarea națională este excesivă. Îmbunătățirile promise nu s-au materializat.”
Pentru cerul unic european, 2012 este un an decisiv, marcat de patru jaloane esențiale, în special crearea a 9 blocuri funcționale de spațiu aerian (FAB) până în decembrie 2012. Vicepreședintele a avertizat că, pe baza progreselor înregistrate până în prezent, Europa este încă departe de a fi creat un spațiu aerian unic. Conform acestuia, constituirea blocurilor de spațiu aerian nu este suficientă: „în prezent, trebuie să facem astfel încât acestea să aducă valoare adăugată. În stadiul actual, este clar că ele pot contribui foarte puțin sau deloc la integrarea și defragmentarea spațiului aerian.” Vicepreședintele Kallas a anunțat că, pentru a garanta realizarea progreselor necesare, Comisia își va folosi cu toată fermitatea competențele de asigurare a respectării legislației, iar dacă este necesar, inclusiv competența de a lansa proceduri privind încălcarea dreptului comunitar.
În plus, în primăvara anului 2013, Comisia va înainta propuneri pentru a consolida cadrul juridic al cerului unic european, cu scopul de a accelera reformele în curs de desfășurare. Propunerile vor include măsuri menite să consolideze:
1. Sistemul de performanță. Atingerea obiectivelor de performanță legate de creșterea capacității spațiului aerian european și de reducerea costurilor constituie piatra de temelie a spațiului unic european. Aceste elemente sunt vitale pentru succesul său.
În iulie 2012, Comisia a aprobat planurile naționale de reducere a costurilor și de creștere a capacității pentru perioada 2012-2014. Pentru perioada 2015-2019, Comisia intenționează să ridice în mod semnificativ ștacheta în ceea ce privește obiectivele de performanță. În plus, propunerile pentru cerul unic european care vor fi prezentate în 2013 vor acorda Comisiei toate competențele necesare pentru a cere statelor membre și blocurilor de spațiu aerian să atingă obiectivele convenite și vor consolida independența organismului de evaluare a performanței.
2. Nouă blocuri funcționale de spațiu aerian (FAB) sunt în curs de a fi create. Comisia va prezenta propuneri pentru a se asigura că aceste blocuri regionale de gestionare a traficului aerian aduc îmbunătățiri reale de ordin operațional. Vor trebui elaborate planuri strategice și operaționale la nivelul FAB. Nu este suficient ca FAB să existe pe hârtie, acestea trebuie să producă rapid rezultate operaționale.
3. Administratorul rețelei pentru Europa. Comisia va consolida competențele administratorului rețelei, în special pentru ca acesta să poată îndeplini funcții paneuropene mai centralizate, de exemplu în ceea ce privește conceperea spațiului aerian, inclusiv planificarea rutelor. Aceasta va contribui la maximizarea eficienței rețelei.
4. Continuarea reformei vizând furnizarea serviciilor de navigare aeriană. Comisia va propune să se acorde o mai mare atenție sarcinilor esențiale, permițând în același timp furnizorilor de servicii să subcontracteze serviciile auxiliare, și de asemenea, să se consolideze separarea de organismele naționale de reglementare.
Toate aceste măsuri depind de reușita etapei de implementare a programului SESAR – pilonul tehnologic al cerului unic. Comisia va prezenta în curând Consiliului și Parlamentului propunerile sale de programe de guvernare și de finanțare.
Cerul unic european este o inițiativă europeană emblematică ce vizează adaptarea arhitecturii controlului traficului aerian european la nevoile viitoare în materie de capacitate și securitate. Bazându-se pe inițiative de la sfârșitul anilor 1990, primul pachet privind cerul unic (SES I) a fost adoptat în 2004, iar al doilea (SES II) în 2009.
Implementarea integrală a cerului unic european va permite:
● creșterea de zece ori a nivelului de securitate aeriană
● triplarea capacității spațiului aerian
● reducerea cu 50% a costurilor de gestionare a traficului aerian
● reducerea cu 10% a impactului asupra mediului.
Care sunt etapele următoare?
Comisia va prezenta, în primăvara anului 2013, noi propuneri privind cerul unic european. Propunerile legislative vor trebui aprobate de statele membre și de Parlament pentru a dobândi forță de lege.
Cerul unic european: fapte și cifre cheie
Rutele și aeroporturile europene sunt amenințate de saturare. Deja, în fiecare an, aproximativ 1,4 miliarde de pasageri trec prin cele peste 440 de aeroporturi din Europa. În fiecare zi, aproximativ 27 000 de zboruri controlate se intersectează pe cerul european, ceea ce înseamnă 10 milioane pe an. 80% din aceste zboruri sunt operate în Uniunea Europeană.
Sectorul european al transportului aerian gestionează situația actuală cu competență, însă, în condiții economice normale, este de așteptat ca traficul aerian să crească cu până la 5% pe an, pentru a atinge aproape 17 milioane de zboruri până în 2030. În 2030, vor fi în fiecare an tot atâtea avioane pe cerul european câți locuitori sunt în Beijing.
Dacă nu facem ceva, se va instaura haosul. Nu numai că Europa ar fi incapabilă să satisfacă o mare parte din cererea potențială, însă ar risca în plus să se confrunte cu un număr fără precedent de întârzieri și de anulări de zboruri. Dacă vom continua în acest fel, costurile generate de congestionarea traficului vor crește cu aproximativ 50% până în 2050.
Problema principală este că sistemele de gestionare a traficului aerian din Europa sunt fragmentate și ineficiente.
Spațiul aerian al UE rămâne fragmentat, cu 27 de sisteme naționale de control al traficului aerian, care furnizează servicii din aproximativ 60 de centre de control aerian, în vreme ce spațiul aerian este divizat în peste 650 de sectoare. Aceasta înseamnă că spațiul aerian este în prezent organizat în funcție de granițele naționale, astfel încât adesea zborurile nu pot urma rute directe. În Europa, din cauza fragmentării spațiului aerian, un avion parcurge în medie 42 km mai mult decât este absolut necesar, ceea ce antrenează prelungirea duratei zborului, întârzieri, un consum mai mare de carburant și emisii de CO2.
În plus, tehnologiile actuale de gestionare a traficului aerian au fost proiectate în anii 1950, fiind depășite.
Lipsa de eficiență cauzată de fragmentarea spațiului aerian european generează costuri suplimentare de aproximativ 5 miliarde EUR pe an. Aceste costuri se repercutează asupra întreprinderilor și pasagerilor. În prezent, controlul traficului aerian reprezintă 6-12% din costul unui bilet de avion.
Sistemul de gestionare a traficului aerian din SUA este de două ori mai eficient decât cel din UE; gestionează un număr dublu de zboruri pentru un cost similar, folosind de trei ori mai puține de centre de control.
În fața acestor provocări, la sfârșitul anilor 1990, s-au formulat propuneri de creare a unui cer unic european, eliminând frontierele naționale în aer, pentru a da naștere unui spațiu aerian european unic:
a) creșterea de zece ori a nivelului de securitate aeriană
b) triplarea capacității spațiului aerian
c) reducerea cu 50% a costurilor de gestionare a traficului aerian
d) reducerea cu 10% a impactului asupra mediului
Pagini Utile
● Pentru informații suplimentare:
//ec.europa.eu/commission_2010-2014/kallas/headlines/news/2011/11/ses_en.htm
● MEMO/12/774; SPEECH/12/711