TVR 2 a programat în 5 ianuarie filmele „Croaziera” (de la ora 14.10) şi „Senatorul melcilor” (de la ora 20.10)
Şi în 2014, TVR 2 continuă programul „Duminica filmului românesc” – ce dedică fiecare sfârşit de săptămână creaţiilor cinematografice româneşti, precum şi celor mai valoroşi regizori şi actori autohtoni.
Astfel, în 5 ianuarie, „Duminica filmului românesc” este dedicată regizorului Mircea Daneliuc, cunoscut publicului nostru şi ca scenarist, actor şi prozator. În această zi, TVR 2 a programat pentru cinefili difuzarea a două dintre cele mai apreciate filme ale sale: este vorba de „Croaziera” (1981) şi „Senatorul melcilor” (1995).
De la ora 14.10, Croaziera aduce în prim plan aventurile unui grup de tineri câştigători ai diverselor întreceri socialiste, care sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre. Sub privirea vigilentă a tovarăşului Proca şi a doctorului Velicu, însărcinaţi cu bunul mers al acţiunii, tinerii profită de orice prilej pentru a face haz şi a se abate de la "morala socialistă". În rolurile principale telespectatorii îi vor putea urmări pe: Tora Vasilescu, Nicolae Albani, Paul Lavric.
De la ora 20.10 este programată cea de-a doua producţie în regia lui Mircea Daneliuc – Senatorul melcilor, cu Dorel Vişan şi Cecilia Bârbora în rolurile principale. Filmul a fost nominalizat la "Palme d`Or", Cannes, în 1995 şi este o satiră la adresa noii clase de politicieni. Personajul central este senatorul Vârtosu care soseşte într-o localitate montană să inaugureze o instalaţie eoliană. Cu acest prilej, el este întâmpinat de un potop de reclamaţii din partea ţăranilor, nemulţumiţi de felul cum au fost reîmproprietăriţi. Se debarasează însă repede de ei şi se instalează într-o fostă vilă a lui Ceauşescu, în care dormise şi preşedintele Franţei, Charles de Gaulle. Senatorul comandă pentru prânzul de a doua zi melci, spre disperarea autorităţilor care scot la "cules" toată suflarea locului…