Duminică, 27 septembrie, de la ora 17.10, TVR 1 va difuza cel de-al doilea episod al campaniei Restaurare, prin care publicul este chemat să participe la o campanie culturală de anvergură. Astfel, în fiecare săptămână, la TVR 1 sunt prezentate câte trei monumente dintr-o zonă a ţării, iar telespectatorii pot vota care dintre cele trei să intre în finala pentru câştigarea fondurilor necesare restaurării.
În 27 septembrie, monumentele alese vor fi din zona Banat-Gorj: Sinagoga veche din Cetatea Timişoarei, Calea ferată Anina Oraviţa şi Cula de la Şiacu- Gorj.
Ca şi până acum, Cătălin Sava vă va destăinui toate secretele legate de aceste vestigii, iar surpriza ediţiei va fi legată de identitatea „avocaţilor“ care vor pleda pentru fiecare. Tot în această ediţie Cătălin va face cunoscut monumentul prezentat în episodul anterior care a obţinut cele mai multe voturi de la public şi care, astfel, va intra în finala din 1 decembrie.
Proiectul Restaurare a fost lansat în 20 septembrie şi deja au fost înregistrate peste 2.000 de voturi din partea telespectatorilor. În plus, pe site-ul www.tvr.ro/restaurare a fost creat un spaţiu în care publicul larg poate să îşi exprime opiniile şi să pledeze pentru un monument sau altul.
Iata o scurtă prezentare a celor trei „concurenţi“ din 27 septembrie:
Sinagoga veche din Cetatea Timişoarei
Sinagoga a fost ridicată în jurul anului 1880 în cetatea Timişoarei, foarte aproape de actuala Piaţă a Unirii. Nemaifiind folosită de mulţi ani pentru cult, a început restaurarea şi transformarea ei într-un centru cultural cu bibliotecă şi sală de concerte, după un proiect al arhitecţilor Ioan Andreescu şi Vlad Gaivoronski.
Calea ferată Anina Oraviţa
Este una dintre puţinele căi ferate inguste de la sfârşitul sec. al XIX-lea care se mai păstrează în România. Are două gări cu arhitectură specifică austro-ungară din acea epocă. Se poate restaura având un potenţial turistic important.
Cula de la Şiacu – Gorj
Cula Cioabă – Chinţescu, situată în satul Şiacu, este una din cele mai recente construcţii de tip culă, fiind ridicată în 1822. Construcţia are un plan dreptunghiular dezvoltat pe trei niveluri. La etaj se urcă pe o scară îngustă care porneşte din beci. Pridvorul se deschide la ultimul nivel şi permite o bună vizibilitate asupra împrejurimilor. Toate laturile au prevăzute metereze folosite pentru tragerea cu arma, în caz de nevoie. Ca sistem de construcţie şi după amplasarea în teren, Cula de la Şiacu aparţine tipului de veghe, semnalizare şi alarmă.
{mosloadposition user10}