Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dumbrava Vlăsiei lansează un nou concurs prin care invită arhitecții să imagineze un proiect urbanistic de interacțiune socială

Dumbrava Vlăsiei concurs de arhitectură - Imagine Dumbrava Vlăsiei. Un aer liber

Dumbrava Vlăsiei lansează un nou concurs de arhitectură – Imagine Dumbrava Vlăsiei. Un aer liber, în cadrul căruia invită arhitecții să imagineze un spațiu social de interacțiune, un spațiu de idei care va explora modul în care trăim și interacționăm împreună și care va completa comunitatea nouă găzduită în vechii Codri ai Vlăsiei.

Concursul se adresează tuturor profesioniștilor din domeniul proiectării, indiferent de vârstă și de nivelul de experiență, atât celor aflați la începutul carierei, cât și celor deja consacrați, oferindu-le șansa de a-și transforma ideile în proiecte palpabile.

Dumbrava Vlăsiei concurs de arhitectură - Imagine Dumbrava Vlăsiei. Un aer liber

„Urmărim prin această serie de concursuri să contribuim la dezvoltarea arhitecturii de calitate în România și să încurajăm arhitecții să producă în Dumbrava Vlăsiei proiecte urbanistice și de locuire îndrăznețe și inovatoare. Dumbrava Vlăsiei este un loc unde poți trăi liber, împreună și în armonie cu ceilalți, un loc unde te poți manifesta în voie, fără să îi incomodezi pe cei din jur, iar în evoluția sa firească a apărut nevoia unui spațiu social al comunității – de aceea provocarea e cu atât mai mare, întrucât arhitecții trebuie să-și imagineze cum trăiesc împreună locuitorii din Dumbrava Vlăsiei azi, dar și peste câțiva ani, când aceasta va găzdui o comunitate extinsă”, explică Maria Ioan, Senior Sales Manager.

În cadrul concursului este posibilă participarea individuală sau în echipă, cu mențiunea că în cazul participării individuale, concurentul în cauză trebuie să fie arhitect cu drept de semnatură valabil în Romania, iar în cazul participării în formula de echipă, aceasta trebuie să își stabilească un reprezentant care să îndeplinească condiția mai sus menționată. Ca membri ai echipei de concurs pot fi cooptați profesioniști din domeniul arhitecturii si designului sau din orice domenii profesionale conexe, inclusiv studenți la facultățile de profil.

Despre concurs

În perioada 21 martie – 22 aprilie 2022 arhitecții care întrunesc condițiile de înscriere pot depune proiectele, având astfel șansa să ajungă printre finaliști și să-și vadă ideea materializată în Dumbrava Vlăsiei.

  • 22 aprilie 2022, ora 23:59 – data limită de înscriere în concurs.
  • 01 aprilie – 10 aprilie – vizita amplasamentului – De asemenea, participanții pot vizita amplasamentul în orice zi, în perioada 21.03.2022-13.05.2022, însă nu vor putea primi informații referitoare la concurs din partea personalului prezent în complex la acel moment. Orice vizitator trebuie să poată prezenta un act de identitate la intrarea în complex.
  • 13 mai 2022, ora 23:59 – data limită de predare a proiectelor.
  • 16 mai 2022 – 18 mai 2022 – proiectele depuse vor fi verificate din punct de vedere al eligibilității.
    18 mai – 27 mai 2022 – preselecția juriului a șapte proiecte finaliste care vor fi publicate pe website-ul Dumbrava Vlăsiei.
  • 30 mai 2022 – finaliștii vor fi comunicați public pe website-ul https://dumbravavlasiei.ro precum și pe rețelele SM ale organizatorului.
  • 30 mai – 10 iunie – publicul are posibilitatea să voteze proiectul preferat pe website-ul organizatorului precum și pe rețelele SM ale acestuia.
  • 10-15 iunie 2022 – la finalul campaniei publice de promovare a proiectelor finaliste și după încheierea votului public, juriul (format din specialiști în domeniu și colaboratori Dumbrava Vlăsiei) desemnează proiectul câștigător, în funcție de criteriile de jurizare și de numărul de voturi primite din partea publicului.
  • 17 iunie – proiectul câștigător va fi comunicat public pe website-ul https://dumbravavlasiei.ro și pe rețelele Social Media.

Calendarul poate suferi modificări. Acestea vor fi anunţate, în timp util, de către organizator prin intermediul mediilor sale online.

Concursul va premia proiectul care îndeplinește cel mai bine standardele de excelență, proiect care se va alătura ulterior celorlalte exemple arhitecturale prezente în parcul rezidențial – care, la rândul lor, reliefează etalonul dezvoltării și construcției din Dumbrava Vlăsiei, și care exemplifică în ce fel poate fi declinată conviețuirea într-un loc atât de special.

„Imagine Dumbrava Vlăsiei. Un loc în aer liber este o provocare arhitecturală care urmărește să răspundă unei nevoi acute, în care spatiile urbane sunt suficient de importante pentru comunități, din perspectivă emoțională și funcțională, cât să necesite o abordare pe măsură, deloc superficială. Proiectul în sine este o temă de reflecție asupra noastră, ca indivizi într-o comunitate, și asupra modului în care interactionăm și folosim spațiile publice – ne căutăm sau ne respingem? Concursul oferă o ocazie importantă de a transforma, în cel mai sănătos mod cu puțință, ideile în construcții simbol și sustenabile – asta într-un loc cu totul și cu totul deosebit, unde arhitectura a fost integrată organic în mediul natural”, spune arhitectul Adrian Soare, președintele juriului care va evalua proiectele înscrise în concurs.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.