DRS-Architects – una dintre cele mai importante firme locale de arhitectură, specializată în proiectarea de centre comerciale de mari dimensiuni și ansambluri rezidențiale – anunță o cifră de afaceri de 3,5 milioane de lei – 700.000 de euro, ce marchează o creștere de peste 50% față de 2022. Evoluția pozitivă s-a datorat extinderii portofoliului de servicii oferite și contractării de proiecte complexe ce au combinat segmentul comercial cu cel rezidențial. De asemenea, compania a intrat anul trecut și pe segmentul HORECA, odată cu proiectarea primului hotel de lanț internațional din Bacău. Pe fondul evoluției pieței și investițiilor făcute în consolidarea echipei, DRS-Architects estimează pentru 2024 atingerea pragului de 1 milion de euro cifră de afaceri.
În ciuda unui context economic sensibil și imprevizibil, piața imobiliară a oferit în 2023 numeroase oportunități, investitorii maturi continuând proiecte de amploare, atât în domeniul rezidențial, cât și în comercial-retail. De altfel, acestea au fost și liniile principale de business pe care s-a axat DRS-Architects în 2023 și care au generat peste 45% din cifra de afaceri a companiei.
Suntem o echipă care înțelege importanța realizării de proiecte nu doar creative, ci și eficiente din punct de vedere al bugetului investitorului. Acest lucru a fost un important diferențiator în ultimii ani, când clienții au fost mai precauți și mai orientați către optimizarea bugetelor pe fondul contextului economic dificil. De altfel, acest nou comportament al investitorilor s-a reflectat și în dimensiunile proiectelor solicitate, mai mari, dar cu un grad mai ridicat de etapizare, a precizat Andrei Lefter, Managing Partner și fondator DRS-Architects.
Mall, hotel, cartiere rezidențiale – proiectele lui 2023
Printre proiectele importante ale DRS-Architects derulate în 2023 se numără proiectarea extinderii Arena Mall din municipiul Bacău, alături de dezvoltarea primului hotel de lanț internațional din oraș, Hotel Mercure, parte a grupului Accor, precum și două ansambluri rezidențiale, toate sub umbrela aceluiași investitor. În total, acestea presupun peste 80,000 de metri pătrați proiectați.
Alte proiecte relevante pentru anul precedent includ realizarea a două planuri urbanistice pentru reglementarea unor zone protejate, la solicitarea unuia dintre retailerii de top din România, precum și proiectarea unui cartier rezidențial premium în localitatea 1 Decembrie, Ilfov. O linie aparte de business a fost reprezentată de proiecte rezidențiale de tip locuință colectivă – cămine studențești, respectiv locuințe colective pentru persoane vârstnice.
Locuințele colective au caracteristici aparte, iar noi am încercat să oferim mai mult decât un spațiu de locuit prin proiectele noastre. Indiferent de categoria de beneficiari finali căreia ne-am adresat, proiectele au vizat crearea unor spații recreative, nu doar funcționale, care să contribuie la creșterea calității vieții locatarilor, a explicat Andrei Lefter.
Proiectul Unique Student Housing cu o suprafață totală proiectată de 65.000 mp a primit autorizație de construcție la finalul lui 2023, în timp ce Cluj Senior Village a fost finalizat în septembrie.
De asemenea, în 2023 DRS-Architects a obținut locul II la Concursul Internațional de Soluții „Piața Victoriei, Timișoara”, organizat de Ordinul Arhitecților din România, alături de autoritatea contractantă Primăria Municipiului Timișoara. Concursul a presupus reabilitarea urbană a unui spațiu de referință a orașului declarat Capitală Europeană a Culturii anul trecut.
Concursurile de arhitectură și, în general, proiectele de investiții publice reprezintă pentru noi un punct de interes pentru că simțim că aici putem să avem un impact considerabil, să influențăm în bine calitatea vieții oamenilor și felul în care privesc orașele în care locuiesc. De altfel, această direcție de dezvoltare a stat la baza creșterii și consolidării echipei cu noi parteneri cu experiență pe zona de intervenție pe segmentul monumentelor, care vor și coordona astfel de proiecte de amploare și de impact, a mai precizat Andrei Lefter.
1 milion de euro, cifră de afaceri în 2024
De asemenea, pentru 2024, DRS-Architects va continua să se axeze pe proiecte comerciale și de retail, dar și pe segmentul hotelier, unde se remarca o dinamică pozitivă accentuată de creșterile din turismul intern și internațional din ultimii ani. Compania estimează că 2024 va aduce astfel o creștere de minim 35% în cifra de afaceri, aducând DRS-Architects în jurul pragului de 1 milion de euro.
Estimăm un an dificil din punct de vedere economic, dar totuși susținut pe anumite segmente de contextul socio-politic. Segmentul rezidențial rămâne sub semnul întrebării, cel puțin în București, unde înregistrăm o stagnare de câțiva ani, dar și în general pe fondul condițiilor dificile de creditare, ce pun sub semnul întrebării atât interesul investitorilor, cât și pe cel al beneficiarilor finali. Considerăm că vor continua să fie de interes pentru investitori proiectele din zona de retail, industrial, comercial, spre care ne vom concentra și noi, a concluzionat Andrei Lefter.