DriveLock SE, specialistul în protecție endpoint pentru domeniul IoT industrial, cu sediul in München, Germania, și cu birouri pe întreg globul, anunță parteneriatul cu Romsym Data S.R.L. prin DriveLock SE Partner Program. Astfel, Romsym Data S.R.L. devine distribuitor DriveLock SE.
Companiile vor face public parteneriatul, împreună, la Romsym Data Day Event 2017, azi, la Grand Hotel Continental in Bucharest. Ralf Hart, vice-președinte pe vânzări, și Marc Lemarquis, director Presales, vor reprezenta DriveLock la eveniment și vor prezenta platforma de protecție endpoint DriveLock.
Cu sediul central în București, Romsym Data este unul dintre cei mai importanți distribuitori de software din Romania. Din 1992 până în prezent, Romsym Data a dezvoltat un portofoliu de peste 150 de soluții și 200 de parteneri, distribuite atât în România, cât și în alte state din Uniunea Europeană.
DriveLock este una dintre primele companii care se concentrează pe cybersecurity în amplul context generat de Internet of Things și machine learning, fiind prima companie care oferă cu succes servicii de Predictive Whitelisting bazate pe inteligență artificială (AI), servicii oferite corporațiilor industriale la nivel global. Față de alte soluții, DriveLock oferă AI în cloud pentru medii open-circuit, dar și AI în locații, la nivel de agent, pentru dispozitive offline IoT aflate în medii închise. În acest mod, soluțiile protejează arhitecturile IT în fața amenințărilor cibernetice din prezent și viitor care pot afecta atât mediile de producție, cât și operațiunile din birouri.
“Când am înființat compania, acum 25 de ani, obiectivul nostru a fost să aducem tehnologii noi și eficiente pe piața din România”, a declarat Razvan Balint, Business Development Manager, Romsym Data. “Ne concentrăm constant pe acest lucru, iar noul parteneriat cu DriveLock SE este o dovadă în acest sens. Aceste noi soluții completează portofoliul Romsym Data și ne oferă posibilitatea de a furniza partenerilor noștri și clienților lor o soluție de securitate completă care îi va ajuta să-și protejeze datele de amenințări interne și externe, de folosire defectuoasă și pierdere. Sunt convins că acest parteneriat cu DriveLock are un potențial de valoare”.
Ralf Hart, Vice President Sales la DriveLock SE: “Acest parteneriat este rezultatul cererii tot mai crescute la nivel global de soluții de securitate cibernetică pregătite pentru viitor și confirmă dorința noastră de expansiune. Mai mult, demonstrează valoarea soluțiilor noastre nu doar în germania, ci și dincolo de granițele ei. Suntem bucuroși de parteneriatul cu Romsym Data și abia așteptăm colaborările noastre viitoare. De asemenea, felicităm Romsym pentru a 25-a aniversare”.
Despre Romsym Data
Romsym Data a fost înființată în 1992, din dorința de a furniza software licențiat pe piața din România, direct de la producători. Toată lumea știa întârzierile provocate de așteptarea celor mai noi versiuni ale programelor folosite de posesorii de PC-uri, așa încât am dorit să stabilim un canal de distribuție care să scurteze procesul lung de la deținerea de software legal până la obținerea celor mai noi versiuni ale acestora.
Despre DriveLock SE
Compania germană DriveLock SE este un lider global în producerea și furnizarea de software și servicii pentru cybersecurity. Datorită Endpoint Protection Platform bazată pe inteligență artificală, compania este printre liderii din domeniu, oferind securitate cibernetică inteligentă, capabilă de auto-învățare, pentru Internet of Things și era Industrial Internet of Things. DriveLock se evidențiază prin opțiunile granulare pentru a stabili reguli pentru dispozitivele USB și alte tipuri de dispozitive via Device Control, și prin encripția hard discurilor (FDE) și a datelor de pe dispozitivele mobile. Prin capabilitățile de Application Control cu Predictive Whitelisting, implementarea programelor de tip “ransomware” – chiar dacă nu sunt încă active sau cunoscute – poate fi semnificativ prevenită printr-o protecție completă pe toate dispozitivele unui utilizator.