Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Drive Test Scorpion – Noul Audi Q5 – sportiv si flexibil

* In perioada 11-12 decembrie Scorpion a organizat un Drive Test dedicat noului model Audi A5
* Tehnologii inovative pentru o conducere dinamică
* SUV-ul de performanţă de la Audi ridică ştacheta
* Interior spaţios cu o multitudine de funcţii inteligente

Focsani – Noul Audi Q5 combină dinamismul unei berline sport cu un interior extrem de variabil si opţiuni flexibile pentru utilizarea în timpul liber şi împreună cu familia. Motoarele puternice şi eficiente, tracţiunea integrală quattro permanentă şi mecanismul de rulare agil au fost combinate pentru crearea unui pachet tehnologic superior, atât pentru conducerea pe teren normal, cât şi pe teren accidentat. Funcţiile de ultimă generaţie, precum transmisia S tronic cu şapte trepte de viteză şi dublu ambreiaj şi sistemul de control „Audi drive select”, sunt dovezi ale sloganului Audi Vorsprung durch Technik (Progres prin tehnologie). Cel mai sportiv SUV din clasa sa este dinamic, multifuncţional si confortabil.

Dimensiunile indică faptul că acesta este un SUV de proporţii complet noi. Având o lungime de 4,63 m (15,19 ft) şi o lăţime de 1,88 m (6,17 ft), noul Audi Q5 are o înălţime de numai 1,65 m (5,41 ft) – fiind un model mai sportiv decât toţi concurenţii săi. Mai mult, acest SUV stabileşte un alt punct de referinţă în clasa sa, având un coeficient aerodinamic scăzut de 0,33.

Cu eleganţa sa sportivă şi formele sculptate cu măiestrie, designul noului Q5 se îmbină perfect cu caracterul mărcii Audi. Partea frontală este dominată de faruri expresive în ambele părţi ale grilei mari formate dintr-un singur cadru; la cerere, acestea pot fi înlocuite cu faruri bi-xenon şi lumini diurne cu LED-uri. Privit din lateral, roţile mari şi marginile ridicate sunt dotări extrem de remarcabile.

Încununată de un grilaj, linia înclinată a plafonului subliniază stilul suplu, gen coupé. În partea din spate, hayonul curbat – fabricat din aluminiu, la fel ca şi capota – indică faptul că acest SUV este înrudit cu fratele său mai mare, Audi Q7. Luminile din spate sunt disponibile de asemenea cu LED-uri atractive.

Audi oferă trei opţiuni diferite pentru ornamentele exterioare ale modelului Q5 – negru (standard), culori contrastante sau finisare completă în culoarea autovehiculului. Sunt disponibile, de asemenea, două pachete pentru caroserii. Pachetul exterior S line conferă un aspect sportiv incontestabil SUV-ului de performanţă, în timp ce pachetul off-road alternativ, cu sistem de protecţie a zonei de sub caroserie în faţă şi în spate şi jante de 19 inch, îi conferă un aer robust.

Ampatament lung, interior spaţios

Având 2,81 metri (9,22 ft), ampatamentul este cel mai lung din segmentul său – creând un interior spaţios la bordul noului Audi Q5. Autovehiculul poate transporta confortabil cinci persoane în scaunele flexibile cu design ergonomic. Spătarele scaunelor din spate au posibilitatea de reglare a unghiului de înclinare şi pot fi rabatate cu uşurinţă prin activarea manetei cu telecomandă din portbagaj. Acest compartiment, care oferă acces la o altă zonă de depozitare situată sub podea, îşi măreşte apoi volumul de la 540 la 1.560 de litri (de la 19,07 la 55,09 ft³). Lista de dotări opţionale include un set de montare a bagajelor pe acoperiş, o plasă pentru bagaje şi căptuşeală pentru portbagaj.

Audi Q5 este perfectă pentru sport, timp liber şi activităţi de familie. Opţional, Audi oferă un scaun spate suplimentar, care poate fi glisat 100 de milimetri (3,94 inch) în lungime, pentru a asigura spaţiu de depozitare. Scaunul pasagerului din faţă poate fi echipat cu un spătar rabatabil pentru transportarea obiectelor lungi, precum plăcile de surf. Printre celelalte dotări opţionale se numără diverse compartimente de depozitare practice, suporturi pentru pahare, suporturi pentru sticle şi prize de curent integrate. La cerere, Audi oferă chiar şi un suport pentru pahare cu reglare termostatică pentru a menţine băuturile calde sau reci. Pachetul opţional de depozitare prezintă un alt detaliu inteligent – un cârlig de fixare în zona inferioară de pe partea pasagerului unde pot fi ataşate diverse accesorii de depozitare.

Echipamentele de siguranţă de înaltă performanţă sunt un lucru firesc pentru autovehiculele Audi. La scaunele din faţă, limitatoarele centurilor de siguranţă şi airbag-urile colaborează într-un mod nou şi foarte inteligent. Caroseria modelului Audi Q5 este în special fabricată din componente de oţel de mare şi foarte mare rezistenţă, asamblate cu precizie maximă. Acestea reduc greutatea, îmbunătăţind în acelaşi timp rezistenţa la impact, precum şi rigiditatea şi vibraţiile.

Audi Q5 utilizează în interior elemente de design specifice mărcii, însă adaugă propriile variaţii unice – de exemplu, postul de conducere orientat către şofer este mai înalt, pentru menţinerea unei poziţii drepte în timpul condusului. Funcţiile ergonomice sunt exemplare, fiind o laudă adusă măiestriei fără compromisuri a mărcii Audi – un răsfăţ al simţurilor în ceea ce priveşte aspectul şi senzaţiile. Interiorul bine conturat este şi mai fermecător datorită materialelor fine, cum ar fi aluminiul, lemnul special, cromul, pielea şi Alcantara, precum şi datorită unei selecţii mari de pachete opţionale de design.

Audi Q5 are ca dotări standard o frână de parcare electromecanică, o cheie cu cip, un sistem de climatizare şi un ecran în panoul de instrumente care afişează, printre altele, treapta de viteză recomandată pentru o conducere eficientă într-o situaţie dată. O altă dotare standard este monitorul central mare. Atunci când se adaugă un sistem de navigaţie integrat, multe dintre comenzi sunt comutate în panoul MMI din consola centrală. Acesta reprezintă noua generaţie de sisteme ultra-performante de pe piaţă – are şi mai multe imagini grafice intuitive şi poate fi controlat prin intermediul butonului rotativ.

Motoarele – puternice şi eficiente

Audi Q5 iese din linia de producţie în trei variante de motorizare – un motor pe benzină şi două unităţi TDI. Toate motoarele sunt prevăzute cu injecţie directă şi turbocompresor şi sunt caracterizate prin performanţă remarcabilă, capacitate mare de propulsie şi funcţionare la nivel ridicat, oferind în acelaşi timp o impresionantă economie de carburant.

Motorul 2.0 TFSI a fost reproiectat în întregime. Acest motor cu patru cilindri utilizează trei funcţii de tehnologie avansată – turbocompresorul, injecţia directă cu benzină şi sistemul inovativ Audi pentru controlarea variabilă a cursei supapelor.

Cuplul ridicat de 350 Nm (258,15 lb-ft) este disponibil la 1.500 rpm şi rămâne constant până la 4.200 rpm, cu performanţe de până la 155 kW (211 cp). Audi Q5 2.0 TFSI ajunge de la 0 la 100 km/h (62,14 mph) în 7,2 secunde, atingând viteza maximă de 222 km/h (137,94 mph). Autovehiculul consumă în medie numai 8,5 litri de carburant la 100 km (27,67 mpg).

Dispunând, de asemenea, de patru cilindri şi o capacitate cilindrică de doi litri, modelul 2.0 TDI este incredibil de rafinat datorită unui nou sistem de injecţie common-rail; asemenea motorului diesel, acesta are doi arbori de echilibru. Cu 350 Nm (258,15 lb-ft) (între 1.750 şi 2.500 rpm), acest motor diesel asigură o putere de propulsie cu valoarea incredibilă de 125 kW (170 cp). Consumul mediu de numai 6,7 litri la 100 km (35,11 mpg) este o dovadă a strategiei de succes Audi privind eficienţa consumului. Motorul TDI de doi litri catapultează modelul Audi Q5 de la 0 la 100 km/h (62,14 mph) în 9,5 secunde, atingând o viteză maximă de 204 km/h (126,76 mph).

Cel mai puternic motor din această gamă este 3.0 TDI. Acest motor diesel V6 livrează 176 kW (240 cp), cu un cuplu de 500 Nm (368,78 lb-ft) între 1.500 şi 3.000 rpm. Având un flux de putere remarcabil şi un sunet cultivat, Audi Q5 ajunge de la 0 la 100 km/h (62,14 mph) în 6,5 secunde, accelerând până la o viteză maximă de 225 km/h (139,81 mph). Motorul de trei litri consumă în medie 7,7 litri de carburant la 100 km (30.55 mpg).

Şapte trepte de viteză – noul S tronic

Motorul 2.0 TDI îşi transferă puterea unei transmisii manuale cu şase trepte. Audi a integrat o tehnologie inovativă în ambele motoare, 3.0 TDI şi 2.0 TFSI – S tronic, o nouă transmisie cu dublu ambreiaj şi şapte trepte de viteză. Această componentă de tehnologie avansată poate comuta vitezele într-o fracţiune de secundă, oferind în acelaşi timp un confort excepţional şi o eficienţă ridicată. Şoferii pot permite transmisiei S tronic cu şapte trepte de viteză să comute automat sau pot selecta manual treapta de viteză dorită cu ajutorul comutatoarelor de pe volan.

Asemenea noului Audi A4, care a fost numit de presă cea mai bună berlină de dimensiuni medii, şi la Audi Q5 a fost modificată poziţia componentelor trenului de rulare – diferenţialul este situat în faţa ambreiajului, chiar în spatele motorului. Această soluţie, care a făcut posibilă mutarea punţii faţă cu mult înainte, asigură un ampatament lung şi o distribuţie optimă a sarcinii pe punţi.

Audi Q5 a preluat din aceste funcţii punctele sale forte unice – stabilitatea direcţională bună, confortul ridicat şi dinamica impresionantă.

Fiind pionierul tracţiunii integrale, Audi a construit modelul standard Audi Q5 cu tracţiune integrală quattro permanentă – singura soluţie logică pentru un SUV dinamic. În condiţii normale de rulare, cutia de transfer distribuie puterea către punţile faţă şi spate în proporţie de 40:60, pentru un stil care pune accent pe partea din spate, intensificând plăcerea de a conduce. Atunci când este nevoie, transmisia quattro poate livra până la 65 la sută din putere punţii faţă şi maxim 85 la sută punţii spate.

Aparatul de rulare al modelului Audi Q5 subliniază şi mai mult natura sa sportivă. Puntea faţă cu cinci articulaţii şi puntea spate cu articulaţie trapezoidală sunt alcătuite în special din aluminiu, iar cutia de direcţie transmite impulsul direct către roţi. Frânele puternice asigură o decelerare rapidă. Autovehiculul are ca dotări standard jante forjate uşoare de 17 inch, cu dimensiunea de 235/65. La cerere, Audi oferă jante şi mai mari, cu un diametru de până la 20 de inch.

Noul SUV de performanţă de la Audi are o precizie sportivă, fiind în acelaşi timp spontan, sigur şi confortabil. Programul său electronic de stabilitate (ESP) a fost reproiectat şi îmbunătăţit cu funcţii inovative de care concurenţa nu dispune. Un senzor îi „comunică” sistemului ESP dacă a fost montat un portbagaj superior, înălţând astfel centrul de greutate al modelului Audi Q5 pentru a susţine o sarcină pe plafon de până la 100 kg (220,46 lb). În cazul în care a fost montat un portbagaj superior, sistemul ESP activează mai devreme limita de sarcină. Dacă nu există un portbagaj superior, şoferul poate atinge potenţialul dinamic maxim al autovehiculului său Audi Q5.

Audi Q5 poate fi utilizat în orice scop şi pe orice suprafaţă de rulare. Putând tracta până la 2,0 tone, acest autovehicul puternic este extrem de performant chiar şi pe teren accidentat. Sistemul de control automat al vitezei la coborâre facilitează deplasarea pe pante abrupte prin reglarea vitezei preselectate atunci când conduceţi la viteze de sub 30 km/h (18,64 mph). Sistemul ESP şi funcţia sa secundară, sistemul ABS, au valori speciale pentru conducerea pe teren accidentat. Sistemul ESP se concentrează asupra atingerii tracţiunii maxime în timpul deplasării pe teren accidentat; sistemul ABS recunoaşte automat fermitatea suprafeţei de rulare şi selectează nivelul optim pentru nisip, pietriş sau pietre.

Cifrele vorbesc de la sine: capacitatea modelului Audi Q5 de a urca la un unghi de înclinare de 31 de grade este excepţională. Unghiul de atac este de 25 de grade datorită consolei scurte din faţă. Unghiul de ieşire, stabilit de ampatament, este de 17,5 grade. Garda la sol are valoarea impresionantă de 20 cm (7,87 inch), autovehiculul putând trece printr-un vad de apă de maximum 50 cm adâncime (19,69 inch).

Audi drive select – pentru mai multă plăcere de a conduce

Pachetul de tehnologii de ultimă generaţie fac şi mai fascinantă experienţa conducerii unui Audi Q5. Sistemul de control opţional Audi Drive Select ghidează diversele componente tehnologice şi este disponibil în mai multe variante actualizate. Prin simpla apăsare a unui buton, şoferul hotărăşte dacă sistemul va lucra în mod confortabil, echilibrat sau sportiv. Sistemul de operare MMI oferă un al patrulea mod, care poate fi programat individual.

Sistemul Audi Drive Select este prevăzut cu două componente inovative. Una dintre acestea este sistemul electronic de control al amortizoarelor, celălalt este Audi Dynamic Steering. Prevăzut cu un mecanism de suprapunere, acesta variază în mod continuu raportul de direcţie şi sistemul de asistare a direcţiei în funcţie de viteza de rulare – ceea ce înseamnă că efortul va fi mai redus la parcare şi mai ferm, cu sensibilitate redusă, la viteze ridicate. În limitele de manevrare, direcţia dinamică stabilizează modelul Audi Q5, împreună cu sistemul ESP, prin intervenţii instantanee.

Noul SUV performant de la Audi iese din producţie cu o gamă largă de echipamente standard, inclusiv un sistem audio cu opt difuzoare. Un sistem modular contemporan de componente este disponibil pentru opţiuni multimedia – varianta cea mai actualizată este prevăzută cu un telefon cu Bluetooth, un sistem DVD, un tuner TV, un sistem inteligent cu comandă vocală, o interfaţă iPod şi un sistem audio de ultimă generaţie, fabricat de specialiştii danezi Bang & Olufsen. Sistemul de navigaţie excelent este prevăzut cu un monitor cu rezoluţie înaltă pentru afişarea hărţilor noi, tridimensionale. Hard disk-ul din care sistemul citeşte informaţii poate memora, de asemenea, fişiere audio în format MP3.

Sistemele de asistare: direct din clasa de lux

La cerere, Audi Q5 poate fi dotat cu o gamă largă de sisteme integrate, de înaltă tehnologie, luate direct din clasa de vârf, pentru o experienţă de conducere relaxată, la superlativ. Acestea includ sistemul Audi de asistare la parcare cu cameră video pentru marşarier, Audi Lane Assist (sistemul de avertizare privind părăsirea benzii) şi Audi Side Assist, care avertizează şoferul în cazul în care există pericole la schimbarea benzii. Sistemul Adaptive cruise control menţine o distanţă constantă între SUV-ul performant şi autovehiculul din faţă.

Dotările suplimentare de tehnologie avansată ale modelului Audi Q5 includ sistemul Advanced Key pentru accesarea autovehiculului fără cheie, sistemul de monitorizare a presiunii în pneuri, trapa mare panoramică din sticlă cu funcţie suplimentară de înclinare, sistemul de climatizare trizonal, jaluzele pentru geamurile laterale din spate, sistemul dinamic de iluminare la viraje, cunoscut sub numele de Audi Adaptive Light, hayonul electric şi cârligul de remorcare rotativ. Sistemul de asistare a farurilor comută automat între faza lungă şi cea scurtă. La cerere, scaunele din faţă pot fi reglate, încălzite şi ventilate electric – Audi oferă şi în acest caz dotările suplimentare din clasa de lux în noul SUV performant.

Bucuresti, 12.12.2008

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.