DreamNA, primul proiect neuro-VR din Europa de Est, își propune să ajute oamenii să pătrundă conștient în dimensiunea umană invizibilă, printr-o experiență inovatoare, gândită ca o călătorie în lumea subconștientului oniric cu ajutorul tehnologiei VR. Obiectivul proiectului este de a crea o librărie virtuală de vise, accesibilă publicului larg, care să poată fi utilizată atât în scopuri artistice, cât și terapeutice pentru pacienți cu posibile afecțiuni cerebrale. Proiectul imersiv este inițiat și regizat de Ioana Mischie, artistă transmedia.
Majoritatea oamenilor cu vârsta de peste 1 an visează de 4-6 ori pe noapte pe parcursul unui ciclu de somn1, dar uită între 95% și 99% dintre vise2, ceea ce face ca lumea viselor să rămână un țesut predominant imperceptibil. De aceea, premisa conceptuală a DreamNA constă în realizarea unei arhive creative a celor mai expresive vise umane, care vor putea fi explorate utilizând realitatea virtuală.
Proiectul reprezintă o formă de pionierat conceptual și tehnologic, care apelează la ceea ce în practica de specialitate se numește „neuro-storytelling” în VR. DreamNA combină în premieră o ramură simplificată a tehnologiei folosite pentru investigațiile de tip electroencefalogramă (EEG), care evaluează și înregistrează activitatea bioelectrică a creierului, cu tehnologia pentru realitate virtuală. Astfel, intensitatea viselor redate în VR va putea fi influențată de utilizatori prin impulsurile neuronale pe care aceștia le transmit în funcție de gradul lor de relaxare sau de concentrare. Experiența unui astfel de vis virtual va fi cu atât mai autentică cu cât parcursul vizual este un răspuns în timp real corelat cu utilizatorul.
„Prin DreamNA ne-am propus să facilităm o formă simbolică de visare colectivă. Astfel, proiectul se înscrie într-un manifest mai amplu, noe-fi (noetic fiction), un gen audio-vizual care propune povești axate pe explorarea conștiinței umane, demers inițiat și prin lucrarea mea doctorală. Acesta a prins contur în proiectul XR iconic Tangible Utopias, o experiență VR inspirată din viziunile copiilor cu privire la cum ar putea arăta orașele viitorului”, a declarat Ioana Mischie, inițiatoare DreamNA.
Visele în format VR, suport în tratarea unor afecțiuni cerebrale
Deși în prezent DreamNA are un parcurs exclusiv artistic, proiectul este construit în așa fel încât să poată căpăta în timp și un scop terapeutic, în special pentru pacienții care suferă de afecțiuni neuronale. Conform unui studiu lansat de Neuro-Oncology în 2016, pacienții diagnosticați cu tumori cerebrale își pot pierde complet abilitatea de a visa și le sunt astfel afectate funcțiile creierului. Cu ajutorul unui astfel de proiect, acești pacienți ar putea experimenta visele, într-un format controlat, prin realitate virtuală.
„Cred mult în proiecte holistice care îmbină artisticul și terapeuticul într-o manieră fluidă. Acest parcurs a fost inspirat inițial de tatăl meu care a suferit de o afecțiune cerebrală. Treptat, am început să arhivez vise de la apropiați și, în timp, de la oameni din întreaga lume. Primul vis pe care îl vom lansa va avea o însemnătate aparte, mai ales pentru că ne dorim ca prin acest demers să răspundem la o serie de întrebări precum Cât de mult se aseamănă și cât de mult diferă eurile noastre onirice? Cum putem dialoga vizual sau sonor cu privire la visele noastre? Cum putem exersa o formă de tele-visare? Cum putem aborda elipsele, imprevizibilul, subconștientul în artă, fără a le modifica radical esența?“, a explicat Ioana Mischie, inițiatoare DreamNA.
Obiectivul proiectului artistic este de o crea pas cu pas o lume onirică stilizată, accesibilă publicului, care să aibă un rol vindecător, dar în subsidiar și un rol de cercetare. Demersul este unul pe termen lung și combină practici artistice, tehnologice, științifice și psihologice.
DreamNA – colectează vise pentru a le reda prin VR
În prezent, echipa proiectului finalizează primul vis și caută fire narative pentru următoarele segmente ale proiectului. Oricine își dorește, poate contribui la librăria deschisă de vise prin completarea unui simplu formular, care este o invitație deschisă la a povesti visele recurente sau cele marcante. Astfel, vor fi selectate o serie de vise transformaționale care să fie recreate vizual și redate prin realitate virtuală. Participanții ai căror vise vor fi selectate pentru a fi adaptate în VR, vor fi creditați în cadrul proiectului. Formularul poate fi completat până pe data de 20 decembrie 2021.
Parcurs internațional de excepție
Proiectul inovator are un portofoliu de excepție, încă din etapa dezvoltării. Conceptul a fost recompensat cu Premiul Creativității în cadrul prestigiosului South by Southwest (SXSW) Hackathon 2018. Ulterior, proiectul neuro-VR a fost selectat și dezvoltat la Torino Short Film Market 2020, la Geneva VR Market 2020, la East Doc Interactive 2021, eveniment realizat de Institute of Documentary Film, numărându-se printre cele mai bune cinci proiecte imersive de top din Centrul și Estul Europei.
Primul vis neuro-VR va fi lansat public în anul 2022, iar proiectul transmedia va fi completat gradual, fiind gândit pe termen lung. Franciza VR înscrie România în rândul țărilor competitive la nivel global, cu potențialul nu doar de a urma trend-uri audio-vizuale, ci de a genera metodologii inovatoare pentru artiștii XR.
Despre echipa DreamNA
DreamNA este o franciză VR, produsă de Asociația Storyscapes (Ioana Mischie) în colaborare cu Asociația Arden (Andra Beldean), Noe-Fi Studios (Vikram Jotwani) și Studioset (Sorin Baican). Echipa reunește visători din întreaga lume (cu peste 200 de contribuții până în prezent), artiști transmedia (Ioana Mischie), art directors (Alec Pop), artiști 3D (Robert Andrieș), level designers (Andrei Păun), environment designers (Daniel Chira) sound designeri (Ina Bozdog, Andrei Nechifor), programatori EEG (Grig Burloiu), consultanți din domeniul jocurilor video (Alexandru Baia de la Amber Studio), psihologi (Alexandra Huh), programatori VR (Adrian Tăbăcaru), designeri de website (Iashido), consultanți juridici și de contabilitate (Oana Crestincov, Cornelia Nastase, Andreea Stoian), facilitatori (Gabriela Răducanu). Din echipa proiectului fac parte și colaboratori internaționali precum Rachael Newport, UX designer (Amber Studio Mexic) sau Vikram Jotwani, coordonator parteneriate transdisciplinare (India). Mai multe detalii pot fi consultate și pe pagina de Facebook a proiectului sau pe website.
Proiectul este cofinanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
1. https://dreams.ucsc.edu/FAQ/
2. https://www.verywellmind.com/facts-about-dreams-2795938