Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Drapelul Romaniei pe podiumul Microsoft WorldWide Partner Conference

Soluţia cloud folosită de SIVECO Romania pentru afişarea rezultatelor admiterii în licee a fost aplaudată la scenă deschisă de cei peste 15.000 de invitaţi ai evenimentului Microsoft din Los Angeles

Peste 15.000 de manageri de top şi specialişti din industria IT, din 138 de ţări au participat recent la conferinţa anuală a partenerilor Microsoft şi la Global Education Partners Summit, în Los Angeles.

În cadrul unei ceremonii speciale, SIVECO Romania a primit din partea Microsoft premiul „Partener al anului 2011”, la categoria „Parteneri naţionali”.

Premiul confirmă nu doar performanţa SIVECO Romania în parteneriatele strategice încheiate cu Microsoft Romania, ci şi expertiza în afaceri a companiei. Pentru obţinerea acestei distincţii, SIVECO Romania a concurat cu peste 3.000 de companii IT importante, parteneri globali ai Microsoft.

„Suntem deosebit de onoraţi să primim această distincţie care ne situează pe podiumul mondial al industriei IT. Lucrăm cu Microsoft de aproape 20 de ani şi am implementat soluţii pe tehnologii Microsoft care servesc milioane de utilizatori în zece ţări, pe trei continente. Premiul ne onorează cu atât mai mult cu cât corporaţia americană are între valorile sale cheie asigurarea unui nivel ridicat de satisfacţie al partenerilor şi clienţilor. SIVECO Romania este un brand renumit la nivel internaţional şi suntem convinşi că aceste recunoaşteri primite din partea Microsoft consolidează statutul nostru de furnizor de soluţii bazate pe tehnologiile Microsoft de ultimă generaţie”, a declarat după primirea premiului Alexandru Coşbuc, Vicepreşedinte International Accounts and Partners, SIVECO Romania.

Faptul că SIVECO Romania foloseşte cu succes tehnologiile Microsoft de cea mai recentă generaţie a fost reconfirmat, la un nivel excepţional, chiar prin aplicaţia din 2011, utilizată la afişarea rezultatelor admiterii în licee. Această soluţie, bazată pe platforma de cloud computing Microsoft Azure, a asigurat disponibilitate permanentă, capacitate de calcul practic infinită, redundantă şi securitatea ridicată a informaţiilor, fiind concepută special pentru a face faţă unui număr foarte mare de accesări simultane, dar şi posibilelor atacuri menite să întrerupă disponibilitatea serviciilor furnizate.

Bucuresti, 18.07.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.