Drama medicală “Doctorul cel bun”, care a cucerit milioane de telespectatori din întreaga lume, revine la AXN cu sezonul patru, din 16 septembrie. Toamna aceasta, serialul va fi difuzat în fiecare joi seara, câte două episoade fiind programate de la ora 21.00.
Serialul “Doctorul cel bun” (The Good Doctor), cu Freddie Highmore (Bates Motel, August Rush, Charlie&The Chocolate Factory) în rolul principal, urmărește povestea emoționantă a lui Shaun Murphy, un tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California.
În sezoanele anterioare, Shaun și-a îmbunătățit abilitățile de comunicare și interacțiune cu pacienții și colegii, dezvoltând relații de prietenie cu ceilalți rezidenți, iar pe plan personal a explorat pentru prima dată dificultatea relațiilor de dragoste.
Noul sezon aduce noi provocări pentru personajul principal, atât pe plan personal, cât și profesional. Povestea de iubire dintre Shaun și Lea continuă, iar cei doi vor avea de depășit obstacole care le vor pune relația la încercare.
În spital, doctorul Shaun Murphy va avea de coordonat patru noi rezidenți, fiecare cu ambiții puternice. Primele episoade vor aborda pandemia de coronavirus, dar și modul în care spitalul și personajele se adaptează noii realități.
Antonia Thomas (Dr. Claire Browne), Hill Harper (Dr. Marcus Andrews), Richard Schiff (Dr. Aaron Glassman), Paige Spara (Lea Dilallo), Will Yun Lee (Dr. Alex Park), Fiona Gubelman (Dr. Morgan Reznick) și Christina Chang (Dr. Audrey Lim) își reiau rolurile, în timp ce Noah Galvin (Asher Wolke), Summer Brown (Olivia Jackson), Brian Marc (Ricky Guerin) și Bria Samoné Henderson (Jordan Allen) se alătură distribuției în rolul celor patru rezidenți de care Shaun va trebui să se ocupe, să îi ghideze și să le ofere sprijin în momentele decisive.
Astfel, Asher Wolke a fost crescut într-o sectă ultra religioasă pe care a părăsit-o la 18 ani, pentru a putea urma facultatea de medicină, în timp ce, pentru Jordan Allen, credința baptistă și rugăciunile zilnice îi dau puterea necesară pentru a face față presiunii pe care noua cariera o are asupra ei. Mai mult, acesteia îi pasă de pacienți, dar și mai mult de propria carieră.
Ricky Guerin este cel de-al treilea rezident al spitalului St. Bonaventure, un tânăr deloc delăsător și a cărui filozofie de viață este că experiențele sunt mai valoroase decât bunurile materiale. Olivia Jackson completează grupul, fiind o fire extrem de nesigură în forțele proprii, contrar unor performanțe academice greu de depășit, fiind absolventa prestigioaselor universități Harvard și Oxford.
Serialul este produs de Sony Pictures Television și ABC Studios, cu David Shore (House) scenarist și producător executiv. Daniel Dae Kim (actorul din Lost și Hawaii Five-0), Erin Gunn, David Kim și Sebastian Lee sunt și ei producători executivi.