Noua campanie TV pentru Ketonal gel poartră semnătura agenţiei Publicis Healthcare.
Download Spot
Cele 2 personaje care apar în spot, un EL şi o EA, sunt implicaţi în jocul unei poveşti de dragoste cu năbădăi. Ea, temperament pasional, vulcanic. El, calm, spiritual, înţelept. Şi, chiar fiind firi complementare, se mai cearta şi ei de dragul împăcării. Dar până la impăcare, ea dispune de-o armă – păpuşa care-l reprezintă. Iar el are antidotul, tubul de Ketonal gel.
Agenţia Publicis Healthcare a considerat că a venit momentul eliberării de anumite artificii sau chiar şabloane creative care pot cufunda orice produs, oricât de eficient ar fi, în somnul adânc al ignorării, uitării sau confuziei (cu produsul X sau Y, destul de privilegiat sa fie acolo primul).
Sandoz, clientul, a fost de acord si pitch-ul pentru Ketonal gel a fost câştigat. Astfel, s-a acceptat o soluţie care ocoleşte norma împământenită în domeniul farmaceuticelor şi vehiculează o convenţie jucăuşă bazată pe practicile voodo. (Pentru cei care nu ştiu sau nu-şi mai amintesc despre ce e vorba, voodoo e o practicaă exotică, echivalentă cu farmecele româneşti, în care e implicată o păpuşă şi voinţa celui care o manipulează în diverse moduri, cu anumite urmări asupra persoanei pe care o reprezintă păpuşa).
Unde intervine Ketonal gel în această conventie? Ce au farmecele în comun cu un produs farmaceutic a cărui eficienţă este deja binecunoscută?
Pretextul vine imediat..convenţia care pune în scenă nişte situaţii comice şi ne oferă ocazia de-a vedea reprezentate cele mai importante indicaţii terapeutice ale produsului. Întregul spot este orchestrat pe principiul unui dialog activ între cauză (convenţie), efect (real, everyday situation, sustinut şi de VO) şi soluţie (Ketonal gel). Acordurile fondului muzical susţin şi ele acest dialog, creând atmosfera jovială necesară ilustrării unei relaţii amoroase cu toane.
Irina Panzaru, product manager OTC la Sandoz subliniază “Pentru comunicarea cu publicul larg, am preferat să evităm variantele standard ale campaniilor pentru analgezicele topice şi să nu folosim nici demo-uri animate, nici evidenţieri exagerate ale performanţelor produsului (gen rapiditate şi eficacitate ieşite din comun). Ne-am dorit să prezentăm Ketonal gel într-o manieră mai accesibilă şi mai puţin pretenţioasă, iar Publicis Healthcare a venit în întâmpinarea aşteptărilor noastre, propunându-ne o abordare inedită, relaxată şi amuzantă, dar nu mai puţin relevantă pentru atributele produsului. Credem că publicul va aprecia "povestea" propusă de Ketonal gel şi aşteptăm să vedem primele reacţii în urma debutului campaniei."
Diversele episoade ale dragostei cu năbădăi sunt prezentate în 2 variante de spot, fiecare a câte 30 de secunde, şi în remindere corespunzatoare a câte 10 secunde, ce vor fi difuzate până la jumătatea lunii decembrie pe Pro TV, National TV si B1 TV.
Publicis Healthcare a colaborat pentru acest proiect cu casa de producţie Reload şi cu regizorul Bobo Barbulescu.
Din partea agenţiei au fost implicaţi: Alina Covalcic – Copywriter, Simona Comoli – Art Director, Răzvan Căpănescu Director de Creaţie, Radu Teodorescu – AV Producer, Felicia Popescu – Account Manager şi Răzvan Ionescu – Director Executiv, iar din partea clientului: Ana Părăuan – Director Marketing, Irina Pânzaru – Product Manager OTC şi Daniel Niţu – Product Manager.
{mosloadposition user10}