Cu doar cateva zile inainte de ICEEfest, festivalul care aduce la Bucuresti toate companiile majore din online, organizatorii spun ca se apropie de capacitatea maxima si ca vor suspenda vanzarea de bilete, probabil in acest weekend sau la inceputul saptamanii viitoare.
"Nu vreau ca oamenii care platesc un loc sa nu vada ICEEfest confortabil, asa ca vom opri vanzarea de bilete, in curand", spune Dragos Stanca, din partea organizatorilor, intr-un interviu publicat de "Pagina de Media".
In legatura cu importanta evenimentului, Stanca spune ca "Deși, din păcate, orice “miroase” a patriotism a ajuns să sune ridicol, eu cred că evenimentul acesta e un lucru bun pentru București și pentru România”.
Anul acesta sunt peste 35% participanti din afara Romaniei din 10 tari.
"Acum doi ani, Twiter nu ne raspundea la mailuri. Anul acesta nu le-am mai scris si ne-au cautat ei", a mai spus Stanca.
"La fel de important este ca avem o lista de reprezentanti importanti ai unor playeri globali majori, multi dintre ei fiind pentru prima data aici: incepand cu gigantii Google, Facebook, Yahoo, Microsoft (prin Skype si Windows Phone), continuand cu Shazam, BBC, Forbes, Spiegel Digital, UpComing, continuand cu toate grupurile majore de comunicare si cu agentii de creatie digitala care au realizat campanii globale si locale spectaculoase (Sid Lee, DigitasLBi, Achtung etc). Sunt peste 50 de companii majore si peste 70 de speakeri ceea ce nu e usor, in Romania, unde veniturile pentru un festival de genul, cu care s-ar mandri orice capitala europeana, nu sunt inca acolo unde e justificat din punct de vedere business. Dar ma bucur sa vad ca publicul ne sustine si vine, totusi, in numar mare", mai spune reprezentantul organizatorilor.
Interviul integral, de ce specialistii in online din toata regiunea vin a ICEEfest si ce cuprinde agenda, in materialul de pe Pagina de Media.