· 5 ani de cercetare, 6 ţări studiate, 400.000 de km parcurşi, 100.000 de fotografii, 70 de ore material filmat şi 100 de ore înregistrări audio despre dispariţia unui mod de viaţă milenar
Dragoş Lumpan îşi va lansa albumul fotografic “Ultima transhumanţă” azi, 17 aprilie, începând cu ora 17.30, în ceainăria din Cărtureşti Verona. Lucrarea va fi astfel disponibilă pentru vânzare începând de astăzi pentru toţi cei interesaţi. Documentarul vizual reprezintă rezultatul unui efort etnografic şi socio-psihologic de 5 ani, artistul studiind dispariţia celei mai vechi meserii din lume, păstoritul.
“Am început acest proiect din curiozitate. Mergând cu trenul sau cu maşina am văzut pe câmp oi; lângă oi e şi câte un cioban. Şi am fost curios să aflu câte ceva despre ciobani. Unde dorm, ce mănâncă, ce fac toată ziua, tot anul… Spre exemplu, unii ciobani merg zi de zi cu oile, sute de kilometri într-un an, dorm unde îi prinde noaptea, sub cerul liber, indiferent de anotimp. Trăiesc într-o altă lume, într-un alt timp, într-un calendar cvasi-cosmic. Ce am descoperit pe parcursul studiului este însă tocmai dispariţia transhumanţei. De aici şi titlul proiectului, “Ultima transhumanţă”. Asistăm la dispariţia unui mod de viaţă. Ciobanii nu vor să mai fie ciobani. Sau cel puţin nu vor să mai meargă la drum zi de zi, an de an, toată viaţa. E mai mult decât o meserie, e un mod de viaţă greu, foarte greu. “ – Dragoş Lumpan.
Cercetarea însumează călătorii de aproximativ 400.000 km în România, Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Turcia. Volumul de materiale adunate este covârşitor – 100.000 fotografii, 70 de ore de material filmat şi 100 de ore de înregistrări audio.
“După ce am umblat 5 ani şi am mers în 6 ţări – suficient cât să înconjor pământul – am aflat un lucru care tot timpul a fost şi este aici: noi, în România, avem oameni frumoşi, locuri frumoase, animale frumoase. Nu ne rămâne decât să observăm această frumuseţe şi să ne bucurăm de ea” – Dragoş Lumpan.
Albumul fotografic are două ediţii. Prima a fost susținută de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir pentru proiectul cultural Transhumanța. Cea de-a doua ediție a fost sprijinită de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), prin programul editorial.
Dragoş Lumpan are în plan şi finalizarea unui film despre păstorit, pornind de la materialele video adunate în timpul călătoriilor. Agenţia GAV este co-producător al filmului.
“Încă lucrez la postproducția variantei finale a filmului. Pe prima variantă a filmului Transhumanța am prezentat-o în 2011 la Târgul de artă din Istanbul. Dar după aceea am mai filmat câteva secvențe. Aşa că acum lucrez la varianta finală a filmului” – Dragoş Lumpan.
“Proiectul etno-sociologic este superb, comparabil cu filmul “Nanook of the North” al lui Flaherty, care vorbeşte despre o civilizaţie pe cale de dispariţie. Nu îndrăznim să îi cerem lui Dragoş să termine şi filmul – opera aceasta este perfectă neterminată şi mai ales astfel are sarmul inconfundabil al oricărei opere semnate Lumpan. Noi, cei de la GAV, îi vom fi întotdeauna alături, pentru că nu finalul e important, ci drumul, măcar atât am învăţat şi noi din road movies. Nu rataţi întâlnirea cu un artist discret şi talentat cum puţini mai sunt astăzi” – Lucian Georgescu, Managing Partner GAV.
Proiectul s-a bucurat de largă apreciere europeană şi naţională:
“Lumea pare a fi mereu în grabă, cu o viteză tot mai frenetică. Avem mai puţin timp pentru noi şi cei din jur şi mai puţin timp să ne gândim la ceea ce contează cu adevărat. Există însă o portiţă. Oamenii care îşi organizează viaţa după legile pământului reprezintă o resursă umană preţioasă şi acesta este unul dintre nenumăratele motive pentru care fotografiile lui Dragoş Lumpan sunt valoroase. El ştie că nu poate schimba nimic, dar pur şi simplu atrăgând atenţia asupra fenomenului, care până şi pentru Ţara Galilor este arhaic, el contribuie de fapt la supravieţuirea acestui mod de viaţă” – Caroline Juler, artist vizual, autoarea ghidului “Romania” – National Geographic.
“Asemenea lui Caravaggio, care şi-a prezentat arta prin raportare la timp şi loc, Dragoş Lumpan utilizează fotografia ca mijloc de expresie” – Martin Hochleitner, director al Landesgalerie Linz, profesor la University of Applied Arts în Viena.
“Imaginile surprinse de Dragoş Lumpan oferă o dimensiune vizuală ce arheologic poate fi, de multe ori, doar vag intuită” – Tiberiu Vasilescu, istoric, arheolog, lector universitar.
“Proiectul este impresionant şi sunt sigură că din perspectiva antropologiei sociale şi culturale poate să fie un reper european" – Aneta Bogdan, Chartered Marketer, Managing Partner Brandient.
“Dragoş Lumpan este unul dintre ultimii Sartori ai unei tradiţii care dispare pe neştiute din frumuseţea lumii” – Răzvan Exarhu, jurnalist.